joi, 27 ianuarie 2011

Să fie sănătoasă capra vecinului, dar nu în grădina altora!

Grigore Cartianu

Redactor-şef Adevărul
Aprigele discuţii pe tema pensiilor militare au adus în scenă mult populism şi puţine argumente.
Printre teoriile lansate din zona nomenklaturii rezerviste a fost şi cea a caprei vecinului. Inamicii pensiilor cu adevărat nesimţite, de peste 7.000 de lei în condiţiile trecerii în rezervă la mai puţin de 50 de ani, au fost afurisiţi de tot neamul lui Moş Teacă. Iar comparaţia cu pensiile civile, infinit mai mici decât cele militare, a declanşat reacţia perversă a rezerviştilor privilegiaţi (mulţi dintre ei, stâlpi ai dictaturii ceauşiste): comuniştilor, ne întoarcem la egalitarism?! Plus ironia aferentă: adică, vreţi să moară şi capra vecinului?!...

În acest caz, vecinul posesor de capră este militarul rezervist. Problema nu e că el are o capră, ci că vrea s-o pască în grădina altora.
Dacă pensiile militarilor ar fi plătite din fonduri extrabugetare, n-ar fi nicio problemă. Dacă banii ar pica din Lună, ar fi aduşi de marţieni cu farfuriile lor zburătoare sau ar fi cadou de la NATO, ba chiar şi de la defunctul Tratat de la Varşovia, ne-am bucura să vedem rezervişti cu pensii şi de 10.000 de euro. Banii ar susţine consumul şi ar mişca economia.
Dar cum asemenea miracole nu se întâmplă, pensiile militarilor sunt plătite din teşchereaua publică. Miliarde de euro sunt scoase anual din bugetul ţării şi băgate în fondul de pensii, al cărui deficit a ajuns la cote astronomice. Aşadar, salariaţii români de azi susţin fondul de pensii şi direct (prin plata CAS), şi indirect (prin taxele şi impozitele către bugetul statului). Asta înseamnă o dublă povară pe segmentul activ al societăţii.
Mai există însă şi o a treia povară: cea pusă pe generaţiile viitoare. Salariaţii de peste 10-15 ani vor munci din greu pentru a returna împrumuturile externe făcute acum. Ei bine, o parte dintre aceste împrumuturi este folosită tot pentru plata pensiilor şi a ajutoarelor sociale.
Pensiile rezonabile nu sunt o problemă: este obligaţia naţiunii române să le susţină cu sfinţenie. Revoltătoare este doar pretenţia unor privilegiaţi de a le fi plătite în continuare, din bani publici, pensii ori salarii nesimţite. Este ca şi cum aceşti privilegiaţi ar veni la tine şi ţi-ar spune: vecine, am şi eu o capră, te rog să-i dai mâncare, apă şi tot ce-i mai trebuie. Iar dacă zici nu, ar începe să urle: aha, vrei să moară capra vecinului!...
Problema e că fiecare om are o capră de întreţinut, iar păşunea nu e nesfârşită. Dacă merg prea mulţi bani la pensiile militarilor, sigur că vor rămâne prea puţini pentru pensiile civililor. Iar dacă la un moment dat va exista un surplus financiar, acela nu trebuie distribuit automat unei singure categorii. Corect este, în acest caz ipotetic, să măreşti punctul de pensie, astfel încât să beneficieze toţi pensionarii. Dar mai întâi trebuie să-i aşezi pe toţi într-o grilă onestă.
În concluzie: să nu moară capra vecinului, dar nici să nu pască în grădina mea! Dacă vecinul vrea să aibă capră, îi doresc succes. M-aş bucura să aibă nu una, ci o sută, toate frumoase şi bune de lapte. Dar să şi le pască pe moşia lui, nu să dea buzna cu ele în zăvoiul meu, pentru ca apoi să se laude ce capre frumoase are!

Adevarul.ro


NOTA MEA: 

DEŞTEAPTĂ-TE, ROMÂNE! DAR ROMÂNUL... "DOAMNE, OCROTEŞTE-I PE ROMÂNI!": DĂ-LE, DOAMNE, MINTEA ROMÂNULUI CEA DE PE URMĂ! CA ATUNCI CÎND E COPT LA MINTE CA DOVLEACUL...

Chestia cu capra e tare! Dar capra poate să moară şi de fericire... De ce militarii reproşează restului lumii că s-ar bucura că le moare capra? De ce nu se pot gîndi şi invers? Decît să moară şi-o capră şi alta, mai bine să le facem fericite pe amîndouă, pe izlazul statului, par don, al satului! N-ar fi normal ca întreaga societate românească să se aşeze gospodăreşte pe treabă şi să reaşeze salariile şi pensiile tuturor pe baze echitabile, cît de cît, că tot două "testicule" (cît dăm şi cît luăm) avem toţi şi unii sîntem mai egali decît alţii!... În programul meu prezidenţial v-am prezentat PIRAMIDA LUI MASLOW, despre necesităţile vitale ale omului, ca premiză în teoria asanării sărăciei, unde comunismul şi capitalismul se reglau prin două cifre: cît iei de la capitalişti să dai la comunişti şi cît iei de la comunişti să dai la capitalişti... Şi atunci PENSIA MINIMĂ va fi la fel de grasă şi la civili, ca şi la militari: 3000 de roni, sumă destul de "decentă", la care ar rînji satisfăcute şi capra cu trei iezi şi capra cu unul... VISE! Vise pe care nu le putem realiza din prostie, din prostia românului! Ţiganii or s-o facă, numai dacă... De ce ţiganii? N-au ce capră să-şi dispute, pentru că sunt mult mai uniţi, mai ales la prostii, din păcate, şi ăştia! De ce au manelele lor succes? Printre altele, ei se ajută reciproc, la ei este mult loc sub soare, este loc pentru toţi - dar la noi, nu! Ce SOLIDARITATE UMANĂ NAŢIONALĂ mai există între români?

La noi se decupează steagul de stemă, rămîne c-o gaură cît roata carului, şi se face din blasfemia asta caz de eroism! Cum se închină Armata Română la un steag găurit în aşa hal? Fără stemă, fără însemne... Ne-a luat seama pînă şi ONU şi ne confundă cu Andorra şi Ciad...

Aţi aruncat o stemă frumoasă şi aţi pus alta în loc. Mie, unuia, nu-mi place, chiar dacă e ruptă din Rai şi de pe Arcul de Triumf...

De ce puneţi militarii Armatei Română să defileze pe sub Arcul de Triumf? Ce merite recente au? Jigniţi trecutul însîngerat...

La noi se schimbă imnul celor trei culori cu "Deşteaptă-te, Române!", chemare zadarnică, care noaptea zice "scoală, bă, de te culcă!", dimineaţa te scoală "pe bune", par don!, dar la prînz ce noimă are?!... "Treceţi batalioane române Carpaţii!", cu (amintire istorică, cu tîlc) şi mai ales fără versuri sau, din nou, "Trei culori cunosc pe lume", viersuit după original, ar fi mult mai frumoase ca imnuri naţionale... Chiar!, de ce unul şi nu două? Nu strică...


Ziua Naţională: serbăm 1 Decembrie (1918), zi istorică ASTRALĂ pentru poporul român, dar nu mai are nici-un chichirez, ca zi naţională, fără obiectul muncii, ROMÂNIA DODOLOAŢĂ, România Mare... Şi de ce 2-3-4 Românii?... Iarna. Ar mai fi 24 ianuarie... De ce nu Primăvara, de ziua mea, cînd începe anotimpul înfloritor... Aş, glumeam!... Pe 9 mai, de Ziua Independenţei, a Victoriei şi a Europei!, cum au propus alţii... De ce nu, în fiecare lună, în fiecare anotimp, cîte o Zi Naţională, închinate valorilor morale ale poporului român, zile festive cu rang de Zi Naţională, chiar alese în cîte o primă duminică, cu evenimente dedicate educaţiei tinerei generaţii ŞI TUTUROR (că mulţi români sînt NEEDUCAŢI, din păcate), înţelegînd prin educaţie deprinderea însuşirilor intelectuale (şcoală, liceu, facultate), morale (şcoala vieţii, cultură, artă, ştiinţă şi religie) şi fizice (sănătate prin sport şi turism)...

Nu sînt fan Băsescu - dar de ce militarii fără uniformă îl huiduie pe Preşedintele României, în timp ce se intonează Imnul Naţional sau în timp ce acesta cuvîntează despre Unirea cea Mică?... Dacă nu din minimă educaţie patriotică, măcar din bun simţ şi decenţă... După aceia puteau să-l şi... Ba pe-a mătii, vorba aia!... Dar civilizat nu se poate sta de vorbă? De rîsul lumii! Sînt uluit de cum a putut cuvînta Traian BĂSESCU în hărmălaia aia! Îi merg creierii şi la decibeli!

La noi s-a dat dracului Socialismul - "nu aruncaţi şi copilul odată cu lăturile din scaldă...", cum se exprima plastic Nicolae CEAUŞESCU - şi acum ne uităm cu ochii în soare... ce putere mondială nr. 1 a devenit CHINA comunisto-capitalistă, care, acum, pune umărul să scoale din morţi SUA şi Statele Unite ale Lumii!

Ce armată mai avem? Majoritatea, mercenari la NATO, în ţări străine... Cine mai are ţară fără armată?

Cît CFR mai există în România? O să ajungem mai rău ca Afganistanul, ţară care n-are nici-un dram de şină de cale ferată!...


De ce-l consider "pe una bucată Român" tot "prost"! Atenţie, numai pe acela obişnuit, ca-n vechime, să aibe, ca Servul, un Senior, un Stăpîn, un Domn. Grăjdarul de la CAP, un văr de-al meu, lipit de inginerul agronom, cumnatul meu, ca marca de scrisoare, mă sfătuia (acum 30-35 de ani)  să mă lipesc şi eu de Directorul Nostru, Baronul, sau, de ce nu, de Ceauşescu. Cu Directorul am ajuns chiar bun prieten, cu celălalt nu... Simbioza asta se amplifică ENORM la militari, la politrucii de prin partide, la vîrfurile puterii, la mineri, ca vîscul de stejar, de nu mai dai de nici-o spinare dreaptă. Minerii lui Cosma îşi cereau drepturile, dar erau, mai ales, devotaţi trup şi suflet liderului... Ca să anulez, cît de cît, această rană a românului, vă amintesc că pînă ce românul nu va gîndi cu propriul lui cap şi nu cu capul şefului sau al televizorului, nu se va face bine, tot "prost" va rămîne, tot "prost" o vom duce. Bă, Şobo, POPORUL NU E "PROST", CI E PROST INFORMAT!... Traian BĂSESCU va ajunge Preşedintele ROMÂNIEI nehulit de nimeni, cînd va gîndi 100% cu propriul său cap, nu 99,(9)% ca acum - de-a-valma, aşa cum îi dictează acum grupul de interese, Partidul, Europa şi NATO. Singurul care e nelipit de vreun şef, că n-are de cine... Şi Poporul Român la fel, individ de individ... Ce-i tot dăm cu criza economică, cînd noi sîntem călăriţi din toate părţile! De forţe interne şi externe ostile...


Cînd Poporul Român va şti să-şi gospodărească ţara perfect, atunci şi militarii nu se vor mai plînge de capre, nici eu de Opziţia de circ şi de tot KKO , OPOZIŢIA PUTERII, zic... Cînd aud de Opoziţie şi Putere, gîndul mă duce la găştile de cartier din trecut, care se băteau non-stop, fără să aibe motive... Dar acelea erau mai deştepte, căci mai cădeau la pace, de ochii Miliţiei, la cîte un "amical" de fotbal cu topca de cîrpă... Fiecare dintre noi trebuie să ne redresăm intelectual, moral şi fizic, şi mai ales ca sănătate... Efectiv, sîntem debusolaţi... Încotro ne arătaţi VIITORUL, deştepţilor?

Ţin minte că nemţii, după război, prin Guvernul Adenauer, au luat apărarea tuturor femeilor socotite CURVE, hotărînd prin lege, că pot să se reguleze cu orice străin, pentru revigorarea poporului german, deficitar postbelic în bărbaţi...

Îmbîrligaţi-vă cu ce partid vreţi, numai să vă fete mintea pui! Şi lăsaţi capra vecinului... Poporul romîn e deficitar "postbelic" de bărbaţi, de stat, de ne-stat şi de idei... M-aţi băgat la idei, de-am luat-o de-a-mboulea, să v-o zic pe-a dreaptă!

INFORMAŢI CORECT POPORUL ROMÂN, de ce faceţi, de la Vîrf pînă la Talpa Ţării! Profitaţi (în sens pozitiv) de INTELIGENŢA ROMÂNULUI... care doarme... şi ea, şi românul... Nu ne "prostiţi" toată ziua - şi-ăi de sus şi-ai de jos!

"DEŞTEAPTĂ-TE, ROMÂNE!"

ing. Savin BADEA

P.S. Altă aiureală! (să nu-i zic altfel): de ce militarii se socotesc în afara politicii, apolitici, cînd de fapt POLITICA E-N TOATE?! Numai cînd li se bagă mîna în buzunar, vrînd-nevrînd, se trezesc că fac politică... sau muncă de sindicat!? Tot un drac! De-aia-mi vine să urlu de cîtă prostie s-a revărsat în 21 de ani!, de s-a făcut inundaţie în jumătatea plină a paharului! S.B.

P.S. bis. APROPO DE CAPRE: Normal ar fi să se ridice toate salariile şi toate pensiile la nivelul celor "nesimţite", "pe-aproape", ceva de genul ăsta - adică "să nu moară nici-o capră". Dar PDL-eii sînt puşi să radă tot! De aceea tot strig să ni se explice, să nu cădem de proşti. Ni se explică, de exemplu, PREŢUL BENZINEI (care e în toate, ca politica) şi rămîn stupefiat că "jocul de glezne" este între 49 şi 53% din preţ ca "taxe şi impozite". Premierul justifică această "pondere" ca nesemnificativă, cînd este vorba de "doar" 49%!!! (sic!) Mie mi se pare enorm - şi iată "cîrdăşia": jumătate ia statul, jumătate ia capitalistul - fifty-fifty - fiecare ţine la preţ, în defavoarea tuturor produselor, care produse, toate, put a benzină, adică a transport + TVA... SUA n-are TVA şi se zbate după benzină ieftină... şi tot a rămas de căruţă faţă de CHINA! Dar noi? CHINA e tare şi mare, ca putere economică, pentru că a combinat Socialismul (capitalism de stat) cu Capitalismul (esenţă de capitalism), pe principiul "un stat, două sisteme" sau "nu contează culoarea pisicii, dacă prinde şoareci" - dar cu toate astea, dacă nu ţine "cu ghearele şi cu dinţii" la CALITATEA tuturor PRODUSELOR şi "sectoarelor VIEŢII" va bate în retragere. SUA, cu tot startul dat zilele trecute de Preşedintele Barack OBAMA, dacă nu trec la construirea SOCIETĂŢII INTELIGENTE, nu vor face nici-o brînză! Iată şi de ce: FEUDALISMUL, CAPITALISMUL şi SOCIALISMUL PRODUC (mult, foarte mult), iar COMUNISMUL ştie să DISTRIBUIE (bine, foarte bine) ce, cît şi unde, în economie şi în societate! Dar fără EDUCAŢIE, SĂNĂTATE şi INVESTIŢII nu se poate!... Şi cireaşa de pe TORT: INVENTICA, CREAŢIA! Cifrele care reglează raportul CAPITALISM-COMUNISM vor echilibra aportul fiecăruia la bunăstarea generală. Prin definiţie, în SOCIETATEA INTELIGENTĂ nu va fi nici-un egalitarism, dar în nici-un caz nu vor fi convulsiile sociale de acum şi de aici!

Scopul fundamental: asanarea sărăciei şi eliminarea crizelor de tot felul. Secretul: VOINŢĂ POLITICĂ FERMĂ!

 

Dacă nici acum, AICI, nu v-am explicat esenţa SOCIETĂŢII INTELIGENTE (motorul ei economic), înseamnă că ori eu nu ştiu să explic ori Dvs. nu vreţi să pricepeţi!

 

ing. Savin BADEA


 ANEXĂ: Pentru GRĂDINIŢA POLITICĂ:


Ridichea uriasa
RIDICHEA URIAŞĂ



Prelucrare după o poveste populară.


Bunicul o ridiche a pus în grădiniţă
Şi a crescut aceasta cît capul unui om –
Ba, parcă, şi mai mare, cam cît o lubeniţă,
Cu frunza foarte lată şi-naltă cît un pom.
Dar într-o zi bunicul a încercat să scoată
Ridichea uriaşă cu totul din pămînt –
A apucat-o zdravăn de frunza ei cea lată
Şi trage tare moşul cu sîrg şi cu avînt.
Ridichea nu se lasă uşor să fie scoasă;
Şi moşul de îndată chemă pe babă – foc! –
Băbuţa îl apucă pe moş, mai voinicoasă,
Şi trag, însă ridichea nu s-a clintit din loc.
Atunci chemă bunica pe mica ei nepoată –
Nepoata prinde bine pe babă de cojoc,
Iar baba înciudată trage de moş o dată
Şi moşul de ridiche, dar nu se scoate – ioc!
Nepoata o potaie aduce mîniată –
Ham-ham!, căţelul latră să dea un ajutor –
O-apucă de fustiţă cu botul pe nepoată,
Nepoata pe băbuţă de-acel cojoc cu flori;
Iar baba îl agaţă pe moşul de scurteică
Şi de ridiche-atîrnă sărmanul de moşneag –
Degeaba trag tuspatru, ridichea nu se lasă –
Zadarnic se tot luptă – şi trag, şi trag, şi trag.
Se prinde şi-o pisică ridichea să o scoată –
Pisica de codiţă îl trage pe căţel;
Căţelul de fustiţă o trage pe nepoată,
Nepoata pe băbuţă şi baba moşul chel.
Se trage cu sforţare – echipa-i curajoasă –
Dar nu s-a smuls ridichea din loc c-un degeţel.
Dar iată că pisica tot miorlăie voioasă :
„Aduc eu pe un prieten – îl chem pe şoricel!”
Se prinde şoricelul de coada de pisică,
Pisica îl apucă la fel pe-acel căţel,
Căţelul pe nepoată o trage de fustiţă,
Nepoata pe băbuţă şi baba pe bunel.
Şi trag cu stăruinţă de-acea ridiche, tare:
Cu forţă, şoricelul, cît nuca,-n şir unit,
Pisica şi căţelul, nepoata, mama-mare… -
Minune, chiar minune! – ridichea a ieşit!

Savin BADEA