Era odat-un împărat ş-avea trei
fete şi erau aşa de frumoase, de la soare te puteai uita, da la dînsele
ba. Acu cele două fete erau cum erau, da cea mijlocie nici se mai
povesteşte frumuseţea ei. Acu, cîţi feciori de-mpăraţi şi de ghinărari au cerut-o, împăratul n-a vrut să le-o deie. Acu-ntr-o seară au venit trei tineri şi le-au cerut, dar el n-a vrut să le dea. Acu ei au ieşit afară şi unul
dintr-înşii a prins a fluiera cît s-a făcut un nor mare şi nu s-au mai
văzut nici ei, nici fetele. Le-a răpit. Acu-mpăratul a scos veste-n ţară că cine a găsi fetele le dă de nevastă. (va urma) Basm cules de Mihai EMINESCU
Din cei trei fraţi dispare.
13 4
Rotiţi într-un vîrtej iuţit,
Ce gîndul nu-l pricepe, 50
Se duc într-un vacarm cumplit
Şi-un nechezat de iepe,
14
În zbor întins, spre asfinţit,
Topindu-se în zare –
Cei trei flăcăi care-au răpit 55
Trei zîne răpitoare.
15
Au fost trei zmei şi-au dispărut
Cu fetele tustrele…
Stă tatăl uluit şi mut
Cu ochii după ele. 60
16
Acu,-mpăratul supărat
A dat o sfoară-n ţară
În patru vînturi, răspicat,
Iar olăcarii zboară:
17 5
Că cine va găsi, îndat’, 65
Pe cele trei prinţese,
Îl unge mare împărat
Şi-i dă, fără să-i pese,
18
Comoară şi palat, temei,
Juma de-mpărăţie 70
Şi-o fată, pe ales, din trei,
Nevasta lui să fie.
19
Apoi, tot cătrănit, a dat
O straşnică poruncă,
Să-i facă turn însingurat, 75
În munţi sîlhui, pe-o stîncă,
20
Căci el va sta în turnul său,
Plîngînd să se închine,
Uitat să fie, dacă-i rău,
Bine vestit, de-i bine. 80
21
Iar treburile lui de stat,
Le-a-ncredinţat la sfetnici,
Să fie numai înştiinţat,
De se ivesc nemernici.
22 6
Acu, prin jur, ca timp, un ceas, 85
Era un sat pe-o vale
Şi-un om cu trei feciori acas’,
Cu griji şi angarale.
23
Doi dintre ei au fost ce-au fost,
Dar unul ca niciunul - 90
Şedea-n cenuşă ca un prost:
Era Călin Nebunul.
24
Dar toţi voinici, şi gospodari,
Frumoşi, voioşi, ca focul!
Şi-au zis cei doi din fraţi mai mari: 95
“ – Să ne căutăm norocul!
25 7
Să batem lumea-n lung şi-n lat,
Să le găsim pe fete!”
Sare Călin: “ – Ne-ntîrziat!
Voi fi în brînză: iete!” 100
26
“ – Hai! Că-mpăratul e zorit:
Dă bani de cheltuială,
Mîncare pentru ghiftuit
Şi strai de primeneală.”
27
Acu, ei fac dintr-o nuia 105
Un arc – săgeata zboară –
Şi-acolo unde va cădea
Fac un popas de-o seară.
28
Aruncă primul spre zenit,
Acel’ din fraţi mai mare, 110
Şi-n două zile au găsit
Un lac cu trei izvoare.
29 8
Aruncă şi cel mijlociu
Săgeata lui spre soare
Şi-au mers trei zile, vai şi chiu!, 115
Şi dau de-un lac mai mare.
30
Apoi a tras şi-acel Călin
Cu arcul o săgeată,
De-au mers trei luni de zile şi-n
Trei luni de nopţi o dată! 120
31
Dar iată locul de popas.
Şi zic cei mari în glumă:
“ – Nebunule, ne-ai cam rămas,
Parcă n-am fi de-o mumă!”
32
Popasu-i cu copaci umbroşi, 125
Pe-un mal de rîu în spume,
Doar cei viteji şi norocoşi
Îl pot găsi prin lume.
33 9
Mergînd, pe drum au terminat
Şi cremenea şi-amnarul, 130
Dar dintr-un ultim scăpărat
Şi-aprinse focul jarul.
34
Să nu se stingă nicidecum,
E musai să-l păzească,
Să-l înteţească, dacă-i scrum, 135
De vînturi să-l ferească.
35
Iar dacă, totuşi, va fi stins
Şi nu mai e văpaie,
Să taie capul celui prins
C-a adormit la paie! 140
36
Acu, cei mici adorm subit
Şi a rămas cel mare,
Da'-n crucea nopţii au venit
Un vuiet şi-o vîltoare:
37 10
Era un zmeu – Trei Căpăţîni – 145
Şi: “ – Hai la luptă cruntă!
Că-mi calci moşia din bătrîni,
Fără de drept… Hai, trîntă!”
38
“ – Hai!” – zice Nenea. Ş-o luptat,
S-a pus să-l şi răstoarne, 150
La omorît şi l-a tranşat
În trei căpiţi de carne.
39
“ – Măi, fraţilor, cît aţi dormit,
Eu m-am luptat cu zmeul.
L-am tot tăiat şi căsăpit 155
Şi iată-l, feteleul!”
40
A doua noapte, cel mijloc
Stă treaz la foc de strajă,
Iar pe l-al nopţii trist soroc
Vine-un zefir, o vrajă. 160
41 11
Acu’, cei doi au adormit
Şi-şi mîncă porcii jirul,
Zefiru-n vuiet s-a-nteţit
Şi-i un vacarm zefirul.
42
Alt zmeu, zis Patru-Căpăţîni, 165
Zice: „ – La luptă dreaptă!
Că-mi calci moşia din străbuni.
Numai să vezi, aşteaptă!”
Folclor – CĂLIN NEBUNUL, basmul cules de Mihai EMINESCU (proză).
Mihai EMINESCU - poemul său, CĂLIN NEBUNUL.
Savin BADEA – poemul meu, CĂLIN NEBUNUL.
1. Era odat-un împărat ş-avea trei fete şi erau aşa de frumoase, de la soare te puteai uita, da la dînsele ba. Acu cele două fete erau cum erau, da cea mijlocie nici se mai povesteşte frumuseţea ei.
Fost-a împîrat odată şi trei fete el avea,
Cît puteai privi la soare, da la ele ca mai ba.
Una decît alta este mai frumoasă de poveste,
Dar din ele-acuma două mai era cum mai era,
Nu că doar ai putea spune cum că-a fost aşa ş-aşa, 5
Nici o vorbă de poveste, cer cu stele presărat
Nu ajung la frumuseţea astor fete de-mpărat,
Dar deşi nu-ţi poţi da vorba despre ele cu cuvîntul,
Mintea tot le-atinge umbra, ochii lor le-ajunge gîndul,
Dar de cea mai mijlocie nici un gînd să n-o măsoare, 10
E o floare de pe mare, cine-i cată-n faţă moare.
1
…Era odat’ un Împărat
Şi-avea trei fete insul,
Frumoase cum nici n-ai visat,
Să baţi întreg cuprinsul.
2
La soare te puteai uita, 5
Strălucitorul soare,
La cele trei fecioare ba,
Stînd floare lîngă floare.
3
Tustrele erau dulci comori,
Înalte, o mîndreţe, 10
Dar cea mijloacă din surori
Un pisc de frumuseţe:
4
Cu doi bujori în obrăjori
Şi buze moi ca fraga,
Doi ochi „nu-mă-uita” şi flori
În păr de aur draga.
2. Acu, cîţi feciori de-mpăraţi şi de ghinărari au cerut-o, împăratul n-a vrut să le-o deie.
Mulţi feciori de-mpăraţi, de războinici lăudaţi,
Le-au cerut ca să li-o deie, ca cu chipul de femeie
Să-mpodoabe c-o icoană viaţa lor cea năzdrăvană,
Da-mpăratul nici gîndeşte să li deie-aşa comoară, 15
Ale casei lui mai mîndre şi mai trainice odoară.
5
Amu, din cîţi feciori plecaţi
Din cele patru vînturi,
Toţi fii de crai şi de-mpăraţi,
Veniţi cu-alai şi cînturi, 20
6
Bătrînul Împărat, noros,
Tunînd, fără sî-i pese,
I-alungă pe acei frumopşi,
Rîvniţi chiar de prinţese,
7
Dar mai amînă pretendenţi, 25
Zicînd că prea-s necoapte,
Să mai rămînă-o zi prezenţi,
Măcar o bună noapte…
8
Şi cum făcea, cum desfăcea,
Plecau mofluzi şi-aceia… 30
Ce dacă fata şi-i dorea,
Stîrnind în ea femeia!
3. Acu-ntr-o seară au venit trei tineri şi le-au cerut, dar el n-a vrut să le dea.
Da-ntr-o sară-n drum de ţară, cine dealul mi-l coboară?
Trei feciori voinici de frunte ca trei şoimi voinici de munte,
Vin în zale îmbrăcaţi, pe cai negri-ncălicaţi,
Spiţelaţi, uşori ca vîntul, de-o frumseţe-ntunecoasă, 20
Au venit să-i ceară, Doamne, fetele cele frumoasă,
Dar mai bine-ar fi să-i ceară tot belşugul de pe ţară!
Şi ce nu se pun de-i cer trei luceferi de pe cer!
De-ar putea, de n-ar putea, trei luceferi el li-ar da,
Dară fetele lui ba.
9
Acu,-ntr-o seară, trei feciori
Veniră şi cerură
De soaţe cele trei surori, 35
Făcînd cam multă gură.
10
Dar tatăl, neînduplecat,
Nevrînd să dea niciuna,
Zicănd că nu-s de măritat,
Tustrele, măcar una… 40
4. Acu ei au ieşit afară şi unul dintr-înşii a prins a fluiera cît s-a făcut un nor mare şi nu s-au mai văzut nici ei, nici fetele. Le-a răpit.
Unu-atunci din ei s-a dus
Şi în noaptea cea senină ca să fluiere s-a pus:
Vine-un nour, ce-i de nour? Vine-un vînt – da ce-i de vînt?
Vine-o ploaie de şivoaie şi furtună pe pămînt,
Şi în nori hrăniţi de fulger şi prin rîuri de scîntei
Zboară fetele răpite, duse-n lume de cei trei. 3011 Atunci ieşiră-afar’ cei trei
In curtea din cetate,
S-au pus să fluiere-ntre ei,
Cum numai Dracul poate, 12 Şi-atunci, iscat ca din nimic, 45
Se face-un nor mai mare,
În care fiece voinic,
Din cei trei fraţi dispare. 13 Rotiţi într-un vîrtej iuţit,
Ce gîndul nu-l pricepe, 50
Se duc într-un vacarm cumplit
Şi-un nechezat de iepe, 14 În zbor întins, spre asfinţit,
Topindu-se în zare –
Cei trei flăcăi care-au răpit 55
Trei zîne răpitoare. 15 Au fost trei zmei şi-au dispărut
Cu fetele tustrele… 5. Acu-mpăratul a scos veste-n ţară că cine a găsi fetele le dă de nevastă.
Scrie carte împăratul, scoate veste-n ţara toată.
Cine s-ar găsi pe fete de la zmei să i le scoată,
Să le ieie de neveste, şi cine s-ar ispiti
Toată-mpărăţia mîndră între ei va împărţi…
Nu-şi mai pieptăna nici capul de atîta supărare 35
Şi lăsase ca să-i crească peste piept o barbă mare,
Care cade jos în noduri, ca şi cîlţii ce nu-i perii,
Stă să crească iarbă-ntr-însa, s-îmble gîze cu puzderii.
Nu mai iese sara-n prispă să stea cu ţara de vorbă.
Ca un pămătuf de jalnic şi tăcut ca o cociorbă. 40
Ş-a uitat de mult luleaua şi cloceşte tot pe gînduri,
Doară plosca-l mai ocheşte de pe-a plicioarei scînduri.
Stă tatăl uluit şi mut
Cu ochii după ele. 60 16 Acu,-mpăratul supărat
A dat o sfoară-n ţară
În patru vînturi, răspicat,
Iar olăcarii zboară: 17 Că cine va găsi, îndat’, 65
Pe cele trei prinţese,
Îl unge mare împărat
Şi-i dă, fără să-i pese, 18 Comoară ţi palat, temei,
Juma de-mpărăţie 70
Şi-o fată, pe ales, din trei,
Nevasta lui să fie. 19 Apoi, tot cătrănit, a dat
O straşnică poruncă,
Să-i facă turn însingurat, 75
În munţi sîlhui, pe-o stîncă, 20 Căci el va sta în turnul său,
Plîngînd să se închine,
Uitat să fie, dacă-i rău,
Bine vestit, de-i bine. 80 21 Iar treburile lui de stat,
Le-a-ncredinţat la sfetnici,
Să fie numai înştiinţat,
De se ivesc nemernici.
Se dedică lui Traian BĂSESCU (în luna cînd a fost suspendat). MOTO: 1 „Într-o democraţie adevărată, dreptatea e de partea cetăţeanului. Mergi la vot şi fă dreptate! Nu te lăsa înfrînt de cei 322! Spune-le NU! Împreună avem de făcut o ţară în care fiecare om să aibă o şansă reală.
Ia România în mâinile tale şi ai grijă de ea!” Traian BĂSESCU 2 "Cînd cu mîna dreaptă ridici discul, Chiar dacă unii spun că e uşor, Tu nu uita că-n trenul care pleacă Sînt mii de vieţi şi rodul vieţii lor." (Versuri de la CFR)
La răscruci, spre orizonturi, fie roşii ori albastre, N-a fost întrebat poporul de vrea raiuri sau dezastre: Românimea muncitoare, şi-aia cîtă mai există, Nu s-a întrebat de-şi neagă rînduiala socialistă – Într-o lume tot mai crudă, fără mamă, fără tată, Aruncînd plodul din scaldă cu lăturile de-o dată – Cum ne sfătuia Cîrmaciul, ancorat de o idee, Să nu renunţăm la bine, noi, eroi de epopee, Care am clădit cu trudă ţara pe-un picior de rai, Nu se merită pe-o liră sau pe-o rublă să o dai; Dar în lumea-n care numeri tot comerţul, cu duiumul, Nouă bani la Restul-Lumii, noi abia-n cîştig cu unul, - El, în vastitatea ţării, făcea invers ce-a visat, Nu socialism de aur, ci capitalism de stat – El da banii, lua caimacul, dirijînd ca toţi afonii Statul lui, el însuşi statul, şi patron ca toţi patronii; N-a fost întrebat poporul de capitalism, ce este, - Se-ndrugau verzi şi uscate, ba un basm, ba o poveste, Ce-ndruga-nţelept’ Ilae, acel Cripto, Nea Ilae - Una spune, alta zice, în delir, şi toţi: -Aşa e!; Da’-ndobitocea poporul cu prostii televizorul Şi-o grămadă de iluzii ne robotiza poporul: O democraţie nouă, alba-neagra, başca griuri, Liber e să zbiere omul, că tot zbiară în pustiuri Şi nu-l mai aude nimeni, nici Ilae şi nici dracul – De milenii poartă jugul asupririi tot săracul, Că-s daţi dracu’ filozofii, iar Karl Marx e biet copil: - Unde eşti, Exploatare? Că se fură azi subtil! - Omu-i Lup! E Cartea Junglei! – mîna care se usucă, Fură tot ce-i cade-n ghiare, tot apucă şi apucă; Vile construiesc doar unii, fie hoţi sau muncitori, Dar milogi sunt miliarde, numai ciungi, ologi şi chiori; În societatea asta cînd găina naşte pui, Numai Bill Gates mai contează, beau un ţoi în cinstea lui!, Că-n societatea asta - în statistică se ştie – Mor pensionari de foame şi copiii, în prostie; Nu s-a întrebat poporul, milioane cîţi mai sunt, Care-i formă mai de oaie, formă de guvernămînt – Căci la noi, la nimeni altul, e ca în „Ţiganiada”, Ceartă cu partide droaie, ca la şatră, am dovada: E-mpărat un preşedinte, iar la rromi e-un împărat Şi un rege-n ţigănime, iar un altul nalt în stat, A venit în România, ca să facă o ispravă…- L-am iubit de ţînc, dar oare ce regie mai grozavă O făcut?… - (A, o ispravă şi un bine mi-a făcut: A rupt frontul şi nevasta-mi, după asta, s-a născut!) - Are ţara Preşedinte, are Rege, tot tacîmul… Numai de-a „trăi mai bine” are… pulberea şi scrumul. N-a fost întrebat poporul de vrea NATO, viceversa – Peste noi sunt vremi, războaie, vin diluvii şi aversa, Schimbăm veşnic aliatul cum cămeşa după ploaie - Ce ne facem de mai „plouă”, că ne udă la ţurloaie?; Vreau o lume minunată, toţi cu minte de copii, Fără crime şi războaie, nici măcar ca jucării!; N-a fost întrebat poporul dacă vrea în Europa, Speriat că vin chinezii peste noi şi tropa-tropa!; N-a fost întrebat poporul dacă vrea în Uniune… (C-a mai fost pe lume alta… astăzi, nu-i… Ei, nu s-ar spune!) N-a fost întrebat poporul dacă vrea struţo-cămila, Un melanj, cum e prin China, cale de mijloc, idila; N-a fost întrebat poporul, şi bogaţii, şi golanii, De-ar vota pro- „ 51”, cum ar vrea americanii!; N-a fost întrebat poporul de nimic… Ba, stai un pic: S-a făcut un referendum, şi acela, cum să zic, S-a votat Statutul Ţării, bun sau rău, dar perfectibil, Şi n-a fost nici-o schimbare, de atunci, tot invincibil; De aleg, dau chix cu sita, dar de-ales ca preşedinte, Chiar acum , cît mai sînt tînăr, cît mai am un pic de minte, Să mă dau de toţi pereţii, să tot urlu în pustiu, La un biet de Coate-Goale, nu s-alege, iaca ştiu, Legea-i lege, făr’ de lege, dar acum şi mai presant: Te împuşcă trăncăneala, cu un glonţ de diamant!; Constituţia e slabă şi vă-ntreb, cu tot respectul, Cum răspunde o grămadă?, bagi la beci tot parlamentul? - Nu răspunde niciodată colectiva, colectivul, De vrei să repari necazul, aplicînd, vai!, corectivul – De răspuns, răspunde Unul, de-aia e Bărbat de Stat, Să ne ducă spre mai bine, nu de sanchi l-am votat – Daţi-i frîiele pe mînă, daţi-i pîinea şi cuţitul,- De nu-i gospodar de frunte, e pierdut nefericitul! - Se mai face-un referendum, să negăm un preşedinte, Ia, o biată răfuială, că n-a fost băiat cuminte; Da-ntrebări esenţiale tot mereu ne ocolesc: Nu mă-ntreabă omenirea din ce dracu’ mai trăiesc; Pe-un belet ne-au dat lui Stalin, ne-au trădat americanii Şi englejii şi franţujii – ne-au băgat la beci cu anii Şi-am trăit o viaţă-ntreagă ba pe vreme, ba sub vreme, Experimentînd sisteme cu o mie de probleme, Sub poveri de idealuri, combinaţii, constituţii, N-a avut soluţii clare nici savanta tanti Nuţi…; Şi te plîngi, stimate prieten, c-am ajuns cu traista-n băţ, Călători prin Europa, avînd aur în răsfăţ – Munţii noştri aur poartă, însă noi tot cerşetori – Cîte trenuri ne-au fost luate încărcate cu comori? Migratorii, ruşii, nemţii, turcii, perşii şi romanii, La răscruce de imperii…Na, mai vin şi- americanii! Ca să scap de dictatură, vezi mata?, că nu e chip – Democratic, ţip!…dar Lumea stă cu capul în nisip. Geaba ţip eu, de exemplu, de îţi vine să mă-njuri: Soaţa, fata şi nepoata – 3 plus 7 dictaturi…
Mai ţipai aşa la Unul acu’ trei’şpe mii de zile: „ - Ce democraţie-i asta? cu relaţie şi pile? Ce civilizată Lume?! numai bombe şi războaie? În Partid, năroji cu carul – te jignesc şi se înfoaie! – Ce tot lupta a de clasă şi-alte chestii subversive?, Muncitorii şi ţăranii nu se bat că n-au motive; Nu vreau imn cu sovietici – vreau să cînt ţara, poporul – Faceţi imn de Porumbescu, să se cînte „Tricolorul”! (Ştiam: Victor Eftimiu – „Pe-al nostru steag” - să vezi, să crezi – Îl cînta „…e scris Unire” , l-a pus imn la albanezi.) Un tramvai vreau în Craiova, dacă vreau cu bună-ştiinţă, Un tramvai, să moară morţii, „Un tramvai numit dorinţă”; Şi Unirea cu Moldova şi Tezaurul furat, De la ruşi şi de la Roma, de la turci şi de la stat; Şi aş vrea să văd o dată Comunismul pus în steme, Înainte de-a mea moarte şi „c-o oră mai devreme”, Şi-aş mai vrea înc-o minune: Comunismul, barosane, Să daţi ordin să se facă explicabil prin romane – Comunismul, de s-o face, e firesc să-l construiască, Economic, o Putere, supra-super-pămîntească; Eu văd calea cea de mijloc, un amestec, un melanj, Ce-ar da bun Estul şi Vestul, nu vă fie cu deranj… Ruşii şi americanii şi în Cosmos se-vrăjbesc, Se trimit rachete-n Ceruri şi în Mare nefiresc – Însă la necaz sunt primii să se-ajute, să se fure, Umblă-n Cosmos de besmetici, să se-ntreacă, să se-njure - Ne-om uni noi, Europa, ca şi Statele Unite - Doi se bat, numai al treilea ia caimacul, pasămite! – Apropo, de- „Apollo 13”…Ruşii cei băgaţi în cofă, I-ar putea salva pe-aceia chinuiţi de catastrofă; Dacă vor americanii să fie salvaţi de ruşi, E iluzie deşartă: nu au standard, nici în tuş: Dacă vrei să prinzi din urmă un tren c-un mecanic mort, Pleci amonte dintr-o gară cu viteză de resort Şi avînd viteza bună, ca a trenului-fantomă, Poţi salva chiar pe mecanic, dacă poţi să-l scoţi din comă. Tot aşa, eroii noştri, ruşii şi americanii, Nu se pot cupla în Cosmos, n-au cu ce; mai treacă anii, Şi să facă o cuplare, cum ştiu eu, şi-atunci mai va – De nu-s proşti, să-mi spuneţi mie, de-i cuplează cineva… Faceţi un metrou în ţară; reluaţi, vă rog, canalul; Faceţi un muzeu din daruri, decoraţii, ca finalul Să-l aveţi fără căinţă, în luptă triumfător, Şi-ntr-o Epocă de Aur, mă lăsaţi moştenitor, Să pot duce mai departe ce-aţi lăsat neterminat, Socialismul, sau Unirea, pacea, Marele Palat… Şi ca tot să meargă strună, vă propun, vă rog frumos, Să conducem împreună, unul sus şi altul jos…” „ -De acord, zise Stăpînul, ai condus deja, copile! - Am să fac Eră de Aur din ce-ai zis, în ani de zile…” Şi să nu lungesc scrisoarea, Cel-sus-pus m-a ascultat: A făcut metrou, canaluri, etică, tramvai, palat. Aşa da, democraţie, ce să zic, tăcui chitic. Cine să te bage-n seamă? El, tiran şi eu, nimic. Însă Soarta ne taxează cu răbdare şi cu tact: El se unse Preşedinte, apoi eu făcui infarct. Speriat fugi Bătrînul şi-a murit asasinat - Nu m-a ascultat c-o treabă, cînd i-am dat, atunci, şi-alt sfat: Să nu tragă niciodată în popor, în muncitori,- Viaţa ni s-a dat o dată, nu trăim de două ori - Fiecare om în parte e un univers şi-n versuri Spun că omenirea este univers de universuri. Şi năzbîtia cu trenul n-a rămas uitată, solo – Ruşii cu americanii s-au cuplat: „Soiuz-Apollo”. N-a putut, bietul Nea Nicu, să rezolve cu răbdare, Decît cîteva probleme din grămada aia mare. „Cum nu vii, tu, Ţepeş-Doamne, cu de-a sila să-i aduni, Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni?” A, era să uit, desigur, un cîştig, şi mai concret: Comunismul tot învinse, virtual, pe Internet! Beau în cinstea lui acum un vin bun, ca toast, un şpriţ: „Oameni din întreaga lume, învăţaţi să vă iubiţi!” Am mai zis să se unească Omenirea, ce mai taina – Un lanţ viu din mîini umane a făcut, în rîs, Ucraina.
Una spui şi-alta se face şi-aş urla că nu mai pot – Le dau dracu’ de politici cu alaiul lor cu tot. „Nu se merită” s-ar zice, dar fantoma lui Nea Nicu, M-a-ndemnat să iau bastonul, pălăria şi pisicu, Şi să umblu ca nebunul, hodoronc şi hopa-tropa, Căscăui, pe băţ cu traista, vagabond prin Europa. A uitat, bietul Nea Nicu, ce-am cerut drept firfiric: Tabla de la şah cu grîne arhiplină ori nimic - Aş fi vrut să fac o şcoală, şcoala şefilor de state, Să ocupe-aceste funcţii oameni de specialitate. Acum n-am nici biata traistă şi de-o am o pui în cui, Colindaţi voi Europa, stau acasă, căscăui. Dac-am să cîştig la Loto şi mi-oi cumpăra Merţan O să merg, poate, la Roma , ca şi moş Badea Cîrţan.
