INFERNUL 1 (D) - Savin BADEA

INFERNUL 1 –  în traducerea lui Savin BADEA

INFERNUL – CÎNTUL 1 - Varianta D (rime alternante)

RĂTĂCIREA (Dante şi Virgiliu)

1. Pădurea păcatelor (puzderia păcatelor omeneşti). (v. 1-12);
2. Muntele vrăjit (colina desfătării, a virtuţii). (v. 13-30);
3. Cele trei fiare (Pantera - desfrîul, Leul – mîndria, trufia, Lupoaica – lăcomia, avariţia). (v. 31-60);
4. Virgiliu, marele poet. (v. 61-99);
5. Profeţia despre Ogar.(100-111);
6. Calea salvării (a mîntuirii) (v. 112-136).

1

La mijlocul duratei vieţii noastre,

Printr-o pădure neagră, de coşmar,

Pierdusem drumul drept spre culmi albastre.  3

2

Ah! n-am să spun ce negură de-amar

Era acea stufoasă vale-adîncă;

Şi-n amintire groaza mă ia iar!  6

3

De-amară ce-i, doar moartea mai e încă;

Dar pînă să arăt ce bun sfîrşit,

Voi povesti ce m-au ţinut pe-o stîncă.  9

4

Nu pot să spun de cînd am fost pornit,

Dar m-am simţit învins de-un somn de moarte,

Cînd drumu-adevărat l-am rătăcit.  12

5

Iar cînd ajuns-am la un pisc, departe,

Acolo unde codrul brusc sfîrşea,

Ce inima de groază o împarte,  15

6

Privii în sus: costişa strălucea –

Granitul dur în razele de soare –

Ce mînă drept pe-oricare fiinţă rea.  18

7

Atunci un pic fu groaza şi mai mare,

Ca în adîncul inimii-un cuţit,

Întreaga noapte chinuind-o tare.  21

8

Şi ca-nnecatul ce-i din val ieşit,

Cu răsuflarea-nceată, grea şi-adîncă,

Priveşte trist la apa rea, uimit;   24

9

Aşa şi sufletu-mi, fugar – vai! – încă,

Se-ntoarse să mai vadă-acel ponor,

Ce orice vietate o mănîncă.  27

10

Truditu-mi corp n-avea răgaz, ci zor:

Căci îmi reluai prin negura pustie

Urcarea-nceată c-un mai ferm picior,  30

11

Şi, iat’,-abia de urc spre pisc: zglobie,

O sprintenă panteră, iute-şiş,

Ce-avea o blană-mpestriţată, vie,  33

12

Mi se-aţinu în cale – stei pieptiş –

Ca piedică grozavă şi semeaţă,

Încît mă-mpinse înapoi morţiş.  36

13

Era devreme, dis-de-dimineaţă,

Şi soarele urca cu-aceiaşi stea

Cînd Cel Înalt, cu Dragostea-I măreţă,  39

14

Mişcă întîiaşi dată tot ce sta;

Aşa că am sperat la bine iară,

La pielea-mpestriţată-n taşca mea.  42

15

E ora matinală şi vremea-i primăvară,

Dar nu-i de-ajuns de-a mă scuti-ntr-alt rînd,

Că iar văzui ceva: cumplită fiară,  45

16

Un leu pornit în contra mea, urlînd,

Cu capul sus, de foamea rea săgeată,

De-aud văzduhu-n jurul lui vibrînd.  48

17

Şi o lupoaică, slabă-ţîr, dar toată

De pofte plină, cu nesaţ şi-acum,

Ce multe neamuri le-a tocat turbată;  51

18

Şi-aceasta-mi puse stavilă în drum.

Încît de groază, la a ei vedere,

Speranţa mea spre culmi se duse fum.  54

19

Şi cum e omul, vesel la avere,

Ajuns cu vremea să mai piarză-un dram

Se plînge-n hohot, urlă de durere,  57

20

Aşa cu fiara: pacea ei n-o am;

Şi tot venind asupră-mi oţelită,

Mă-mpinse-n hăul unde-i Soare neam!  60

21

Pe cînd era să cad, ca prăvălită

O stîncă în prăpastie, de-odat’ –

Apare-un ins cam mut – o, stea iubită! -  63

22

Cînd l-am văzut pe-acela, l-am strigat:

„ – Ai milă şi de mine prin pustie,

Oricare-ai fi: om blînd ori drac bălţat!”  66

23

Răspunsu-mi-a: „ – Am fost; nu-s fiinţă vie;

Părinţii mei au fost lombarzi sadea,

Şi-s mantovani, prin patrie, se ştie.  69

24

Sub Iuliu mă născui, tîrziu, şi-aşa

Văzui sub August bunul Roma ce e,

Cu zeii falşi şi mincinoşi din ea.  72

25

Poet, cîntai la Troia-n epopee

Pe-al lui Anchise fiu, flăcău viteaz,

Cînd mîndrul Ilion fu-ajuns scînteie.  75

26

Dar tu, ce chin te-ntoarce la necaz?

Nu vrei să urci pe-ncîntătorul munte,

În care fericirea-i în extaz?”   78

27

„ – Ori eşti Virgil, fîntîna din răspînt’e,

Ce răspîndeşte-nţelepciunea-n verb?” –

Îi răspunsei cu prea-smerită frunte –  81

28

„Stea tuturor poeţilor în herb!

Sî-mi folosească rîvna şi ardoarea

Cu care te-am citit! Ce tom superb!  84

29

Tu eşti al meu maestru drag şi floarea

Din care-am luat nectar miraculos,

Frumosul stil ce mi-a adus onoarea…  87

30

Vezi fiara pentru care merg fricos?:

Ajută-mă să scap de ea,-nţelepte,

Căci groaza ei m-a-nfiorat la os!...”  90

31

„ – Ţi se cuvine altă cale, drept e!” –

Răspunse el şi lacrima mi-am şters –

„De vrei să scapi de-aşa scălîmbe trepte;  93

32

Căci fiara asta ce te-a-ntors din mers,

Nu lasă omul pe cărarea-aleasă,

Ci-i stă zăgaz, pîn’ ce-l omoară-adesea.  96

33

Din fire-i foarte rea şi nemiloasă,

Mănîncă tot şi c-un hulpav nesaţ,

Iar după ce-a mîncat, tot păcătoasă!:  99

34

Cu multe bestii s-a-nhăitat la maţ;

Şi încă vor mai fi, pîn’ ce Dulăul,

Ce va veni, o va băga în laţ.   102

35

El nu înghite tot, nici bani, nici răul;

Ci-nţelepciunea, dragostea le vrea…

La Feltro,-n Feltro s-a născut flăcăul.  105

36

Printr-însul mîntuită fi-va ea,

Italia, cu Niso, tot duiumul,

Eurial şi Turn’, Cammilla mea…  108

37

Iar fiara alungată de Capcînul

Se va sfîrşi închisă în Infern,

De unde Pizma-i dete drumul.  111

38

Eu pentru tine cuget şi discern

Să mă urmezi ca să te duc departe,

Din codru-acesta printr-un loc etern.   114

39

Unde-ai s-auzi pe disperaţii foarte,

Antice duhuri chinuite, seci,

Ce-şi cheamă fiecare-a doua moarte.  117

40

Şi altele, mai mulţumite deci,

Arzînd în flăcări, dar sperînd să zboare

În Rai, la cete fericite-n veci.   120

41

La care-apoi, de vrei să urci, se pare,

Te va conduce-o Zînă, fulg de nea,

Cu care te-oi lăsa l-a mea plecare;   123

42

Căci Împăratul Sfînt e-n contra mea,

Pentru că fui rebel la Sfînta-I Lege,

Nu vrea să te-nsoţesc la El, nu vrea!...   126

43

El peste tot ne porunceşte Rege,

Cetatea Lui e-acolo – Jilţ Divin! –

Ferice-acei pe care şi-I alege!”   129

44

Dar zic şi eu: „ – Poete, mă închin,

La Cel de Sus, Cel care toate ştie;

Mă scapă de-acest rău şi-alt rău şi chin.   132

45

Şi du-mă-acolo pe-unde-ar fi să-mi fie:

Şi-n Poarta lui Sîn-Petrea şi-n Infern:

Să-i văd pe-ndureraţi cum ard făclie.”   135

46

Şi-n urma lui, înfiorat, m-aştern.   136

Savin BADEA