Jorge Luis BORGES - ARIOSTO ŞI ARABII

Jorge Luis BORGES

 

ARIOSTO ŞI ARABII

1

Nu poate nimeni izvodi o carte.

O carte-adevărată veac oprit

Şi arme cere, zori şi asfinţit.

Şi marea ce uneşte şi desparte.

2

Aşa credea Ariosto cel dedat

La jocul leneş, în decor cu-arini,

Cu marmuri albe şi cu negri pini,

De-a mai visa odată ce-a visat.

3

Văzduhul încărcat e de visare

(Cu scene de război încrîncenat

În veacul dur pe-al lui pămînt purtat)

Urzită de-amintire şi uitare.

4

Spre văile-acvitane-a apucat

Şi a căzut oştirea-n ambuscadă.

Aşa povestea s-a născut: cu-o spadă

Şi-un corn ce-n Roncevaux a răsunat.

5

Pe-al Engliterei sol saxonul dur

Şi-a-ntins oştirea ce avan se-nfruntă

În nesfîrşit război. Din lupta cruntă

Un vis rămas-a: regele Arthur.

6

Din boreale insule, ce-n loc

De soare au doar mare poleită,

Vis ne-a venit cu-o fată adormită

Ce prinţul îşi aşteaptă-n cerc de foc.

7

Din Persia ori din Parnas sosit

E visul cu-acel cal înaripat,

Strunit de vrăjitorul înarmat

Ce fuge şi se-afundă-n asfinţit.

8

Din şaua unui cal de vrăjitor

Privit-a Ariosto-ntreg pămîntul

Brăzdat de lupte, stăpînit de-avîntul

Din pieptul ars de-al aventurii dor.

9
Ca printr-o fină, aurie ceaţă

Vătut-a lumea ca pe o grădină.

Iubirea înflorită în lumină

Medoro şi Angelica o-nvaţă.

10

Asemenea sclipirii de cleştar

În opiul oriental întrezărite,

Iubirile-n Poem sunt povestite

În neorînduială de bazar.

11

Iubirea-a cunoscut. Cu ironie

Şi cu pudoare astfel a visat

Castel nemaivăzut şi fermecat,

Ce e (precum viaţa) doar magie.

12

Ca multor alţi poeţi de-atîtea ori,

Norocul hărăzitu-i-a ciudat

Destin: să bată ţara-n lung şi-n lat,

Umblînd mereu haihui cu capu-n nori.

13

Din zaţ de visuri, din nisip uşor,

Pe care Nilul viselor îl lasă,

Ţesut-a fir subţire pewntru plasă,

Buimacul labirint strălucitor,

14

Enormul, unic diamant în lume.

E cucerit oricine l-a privit

Şi transportat în univers vrăjit

De dincolo de simţuri şi de nume.

15

E cucerită Europa toată,

Sub vraja iscusitei, purei arte.

Jelit-a Milton, cînd luio Bradamarte

Sfîrşitul i-a sunat şi, întristată,

16

Dalinda suferea. E cuicerită

Întreaga Europă şi pătrunde

Şi-n misterios Orient povestea, unde

De leneşi lei e noaptea bîntuită.

17

De-un rege care-n zări o cruntă moarte

Reginei de o noapte-i hărăzeşte:

Un implacabil iatagan, vorbeşte

Fermecătoarea, ne-ntrecuta carte.

18

Aripi ce-s însăşi noaptea, vîrcolac

Ce ţine, greu, un elefant în gheare,

Magnetici munţi cu-a lor îmbrăţişare

Ce nava-n mii de aşchii o prefac.

19

Pămîntul susţinut e de un taur

Ce stă pe-un peşte, adacadabre vane,

Cuvinte mistice şi talismane

Caverne în granit deschid, de aur.

20

Visat de sarazinii ce-au venit

La Agramante-n oaste, musulmane,

Nedesluşite chipuri cu turbane,
Apusul visu-acesta-a cucerit.

21

Orlando e acum surîzătorul

Ţinut ce-ngrămădit-a-ntre hotare

Minuni domoale şi visări bizare.

Uitat-a visul astăzi cititorul.

22

De arta din Islam redus la pură,

Deşartă erudiţie, poveste,

Pe sine se visează. (Faima este,

Din formele uitării, cea mai dură.)

23

Prin geamul palid raza intră pură,

Şovăitoare-atinge cartea rară,

Şi iar se-aprinde, arde focul iar

În aurul din grea ferecătură.

24

În sala goală cartea-a amuţit,

Călătoreşte-n timp. Vagi aurore

Rămîn în urmă, şi nocturne ore,

Şi-a mea viaţă, visul meu grăbit.

 

Traducere de Andrei IONESCU.