duminică, 6 iunie 2010

ALBATROSUL (3)


 



3

ALBATROSUL
(L’Albatros)




Traducere din Charles BAUDELAIRE.




Ades, corăbierii prind în şagă,
Vreun albatros, tovarăş dîrz de zbor,
Pasărea mării drumeţind pribeagă
Cu nava peste crîncene vîltori.





E doborît durerilor pe punte,
Sfios, stîngaci… Căci regii-acestui cer
Se-năbuşe în albe aripi frînte
Şi jalnic – sfărîmate vîsle – pier.





Acest drumeţ împuţinat de vlagă,
Odinioară ce frumos era!
E „coţofană“ jumulită, slabă –
O „piază-rea“ strivită sub lulea!





Ca fostul prinţ, poetu-n strălucire
Furtuni şi fulgere înfruntă-n vers –
Bîrfit şi surghiunit, e fîlfîire
De uriaş împiedecat în mers. 





Octombrie 1957
Savin BADEA
 
ALBATROSUL 
 Parodie după Charles BAUDELAIRE.




Adesea, pe-un vapor, îşi rîd matrozii
De amărîtul, mare visător,
Geniul prezent pe-un vas cu toţi nerozii,
Poetul, călător întîmplător.





El – prea naiv – citeşte din sonete…
Sfios, stîngaci e marele poet,
Dar parcă toţi nebunii dau cu pietre,
Cînd marinarii rîd de el discret.





În lumea lui – „nemuritor şi rece“ –
E în extaz, statuie vie, vers…
Dar pe vapor se vede cum se trece,
Bîrfit, batjocorit şi şters.





Ca şi Poetul, Albatrosul este
Un fericit arc de triumf în zbor:
El trece prin furtună peste creste,
Prin trăznete, prin fulgere, prin nori!





1980
Savin BADEA 

ALBATROSUL 
 Adesea, să se-amuze, matrozii fără minte
Prind albatroşi, mari păsări ai mărilor prin nori,
Nepăsători tovarăşi, urmînd fără cuvinte,
Corabia ce-nfruntă cumplitele vîltori.





Ce chin depuşi pe puntea jilavă să-i frămînte?
Ieri regi pe-azurul zării, azi suferinzi şi trişti,
Aripile mari albe le sînt căzute frînte,
Ca nişte vîsle rupte, alături, în restrişti.





Biet călător cu aripi, stîngaci e, fără vlagă!
El, prea-frumos odată, azi comic, slut şi chior!
Unu-i loveşte pliscul c-o pipă scurtă-n şagă,
Un altul, şchiop, imită infirmul zburător!





Poetul e asemeni acestui prinţ din slavă,
Ce-nfruntă dîrz furtuna şi-şi rîde de arcaş:
Pe sol, printre prostime, de-i exilat – epavă –
L-împiedică să meargă aripi de uriaş!





2 Iulie 2004
Savin BADEA
Este vorba de traducerile mele din ALBATROSUL de Ch. BAUDELAIRE. 
Savin BADEA 

COLABORARE cu George PRUTEANU:

ALBAROSUL

Traducere liberă după Charles BAUDELAIRE


Adesea, să se-amuze, matrozii echipajului
Prind albatroşi, mari păsări
ale mărilor,
Care urmează, tovarăşi nepăsători de voiaj,
Nava alunecînd peste cumplite noianuri de ape.





Abia depuşi pe punţile vasului,
Şi aceşti regi ai azurului, stîngaci şi sfioşi,
Îşi lasă
jalnic căzute aripile mari, albe,
Ca nişte vîsle rupte, tîrîte alături.
 





Acest călător înaripat, ce stîngaci e şi vlăguit!
El, cel frumos odată – acum e-urît şi comic!
Unu-i loveşte pliscul c-o pipă scurtă,
Un altul îl imită, şchiopătînd, pe infirmul zburător.





Poetul e asemeni acestui prinţ al norilor,
Care
sfidează furtunile şi-şi rîde de arcaşi;
Dar exilat pe sol, în mijlocul hăitaşilor, în zarvă,
Aripile sale de uriaş îl împiedecă să meargă.





25 iulie 2004
Savin BADEA 
PS. Traducerea a fost corectată după ce Domnul George PRUTEANU a semnalat greşelile. Îi mulţumesc aici. Cu stimă, Savin BADEA.
 

L’ALBATROS


Souvent, pour s’amuser, les hommes d’équipage
Prennent des albatros, vastes oiseaux des mers,
Qui suivent, indolents compagnons de voyage,
Le navire glissant sur les gouffres amers.





A peine les ont-ils déposés sur les planches,
Que ces rois de l’azur, maladroits et honteux,
Laissent piteusement leurs grandes ailes blanches
Comme des avirons traîner à côté d’eux.





Ce voyageur ailé, comme il est gauche et veule !
Lui, naguère si beau, qu’il est comique et laid !
L’un agace son bec avec un brûle-gueule,
L’autre mime, en boitant, l’infirme qui volait !





Le Poète est semblable au prince des nuées
Qui hante la tempête et se rit de l’archer ;
Exilé sur le sol au milieu des huées,
Ses ailes de géant l’empêchent de marcher.





Charles BAUDELAIRE 


   
ALBAROSUL
Traducere liberă după Charles BAUDELAIRE
Corectura aparţine lui George PRUTEANU.


Adesea, să se-amuze, matrozii echipajului
Prind albatroşi, mari păsări ai [CORECT: ale] mărilor,
Care urmează, tovarăşi nepăsători de voiaj,
Nava alunecînd peste cumplite noianuri de ape.





Ce chin cînd sînt [CORECT: Abia] depuşi pe punţiule vasului,
Căci [CORECT: Şi] aceşti regi ai azurului, bolnavi [CORECT: stîngaci] şi sfioşi,
Îşi lasă [CORECT: lasă jalnic] căzute aripile mari, albe,
Ca nişte vîsle rupte, tîrîte alături inerte [CORECT: FĂRĂ inerte].





Acest călător înaripat, ce stîngaci e şi vlăguit!
El, cel frumos odată – acum e-urît şi comic!
Unu-i loveşte pliscul c-o pipă scurtă, veche [CORECT: FĂRĂ veche],
Un altul îl imită, şchiopătînd, pe infirmul zburător.





Poetul e asemeni acestui prinţ al norilor,
Care vizitează [CORECT: sfidează] furtunile şi-şi rîde de arcaşi;
Dar exilat pe sol, în mijlocul hăitaşilor, în zarvă,
Aripile sale de uriaş îl împiedecă să meargă, măcar [CORECT: FĂRĂ măcar].





25 iulie 2004

ALBATROSUL 


Ca să le treacă vremea, matrozii, cîteodată,
Prind albatroşi, mari păsări pe-albastra mării cale,
Care-însoţesc statornic, cu zborul lor agale,
Corabia de-abisurile amare clătinată. 



Pe scîndurile punţii abia zvîrliţi şi, parcă,
Din regi ai înălţimii, ajung sfioşi, stîngaci:
Aripile lor albe le tîrîie, malaci,
Ca două vîsle blege legate de o barcă. 


Împleticit şi jalnic, el, ce prin nori ţîşnea
Semeţ cîndva, e-acuma batjocorit şi hîd!
C-un băţ lovindu-i ciocul, matrozii, unii, rîd,
Alţii cu cîrja-îl strîmbă pe-ologul ce zbura! 



Poetul e asemeni cu prinţul înălţimii
Ce-înfruntă şi furtuna şi-arcaşul cel pervers;
Surghiunit pe pămînt, în huietul mulţimii,
Aripile-i gigante-îl împiedică la mers. 


Traducere de George PRUTEANU


ALBATROSUL
(după Charles Baudelaire)

   
Adesea marinarii, voind să se desfete,
Atrag pe punţi în cursă gigantici albatrozi
Ce însoţesc corăbii, în legănate cete,
Pe-abisuri îmblănzite prin jertfe de matrozi.



Dar cum se văd pe scînduri, stăpînitorii slăvii
Devin ne-ndemînatici şi înduioşător
Îşi poartă vastele-aripi tîrîş pe puntea năvii
Ca vîsle ostenite pe laturile lor.



Fochistu-i necăjeşte şi, şchiopătînd, dă zorul
Să imiteze mersul sfioşilor captivi -
Ridicol, slab şi trîndav s-arată zburătorul
Intimidat de rîsul matrozilor naivi.



Poetul e asemeni monarhului furtunii
Ce vizitează norii rîzîndu-şi de arcaşi -
Proscris pe sol, în prada prigoanei şi-a minciunii,
De aripile-i vaste se-mpiedică în paşi.



Panait CERNA,
Floare şi genune, Litera internaţional, 2003


ALBATROSUL 
 Din joaca, marinarii pe bord, din când în când,
Prind albatrosi, mari pasari calatorind pe mare,
Care-nsotesc, tovarasii de drum cu zborul blând,
Corabia pornita pe valurile-amare.



Pe punte jos ei care sus în azur sunt regi
Acuma par fiinte stângace si sfioase
Si-aripile lor albe si mari le lasa, blegi,
Ca niste vâsle grele s-atârne caraghioase.



Cât de greoi se misca drumetul cu aripe !
Frumos cândva, acuma ce slut e si plapând !
Unu-i loveste pliscul cu gâtul unei pipe
Si altul fara mila îl strâmba schiopatând.



Poetul e asemeni cu printul vastei zari
Ce-si râde de sageata si prin furtuni alearga;
Jos pe pamânt si printre batjocuri si ocari
Aripile-i imense nu-i lasa loc sa mearga.



AL. PHILIPPIDE

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu