FLEŢU ŞI FLEAŞCĂ (FEŢE SUPTE)

OLTENIADA – DIVINA COMEDIE OLTENEASCĂ

FLEŢU ŞI FLEAŞCĂ (FEŢE SUPTE)

Prelucrare după Marin SORESCU, „LA LILIECI”, VII

…Iar moda asta cu bărbieritul

Veni după război pe la Bulzeşti…

La oameni le plăcea sulemenitul

Cu barbă, cu mustăţi, cu chica-n cleşti –

Să nu le cadă peste frunte părul:

„ – De nu ţi-l legi la spate,-ai să cheleşti!”

Ei!, „după întregire”, adevărul

Învinse a prostime şi-un smucit

Convinse lumea să îşi taie sporul

De păr din barbă prin bărbierit.

Aşa-n Frăţila au pierit bărboşii,

Mulţi, rău de tot, un sat de bărbi chelit.

Tot prin Bulzeşti, Frăţila-n deal, prin bojii,

Se-ntoarse unul cu un brici mai bun –

Venise de pe front în ghete roşii

Şi hai să radă tot, pe toţi! „ – Nebun!”:

Îşi pune un scăunel în poartă Fleţu,

Pe sub un frasin gros, lîngă un prun,

Ceaun cu apă caldă, făcăleţul

Şi-un codru de săpun, de bolboroşi…

Şi iată-l cum striga, rîzînd, isteţul:

„ – Poftiţi, fîrtaţi! – o să vă fac frumoşi!”

Ei, bieţii oameni, mare tăvăleală,

Erau de muncă amărîţi şi roşi,

Cu-obrajii supţi. Pe bietul Fîsăială,

De-i zicea Fleţu’,-l enervau – ehei! –

Păi nu putea, cu ditai săpuneală,

Să-i radă bine, ca pe-i rotofei.

Şi-un timp le-a refuzat bărbieritul

La scofîlciţi, la supţi, la vai-de-ei!

Şi omenirea sta nerasă. Mitu:

„ – Ia să te văz – zicea – tu nu eşti bun!

Nu-mi placi, ai gropi, prea te-a slăbit iubitul…

Mănîncă mult, rozi slană, ioc tutun!

Altul la rînd! Degrabă-i miez de noapte!

Din ăştia răsculaţi, carne de tun,

De prin o-mie-nouă-sute-şapte,

Să nu veniţi, că nu vă rad, nici beat.”

Şi Fleţu odihnea, nepus pe fapte:

Sta rezimat de frasin, supărat,

Şi-şi aştepta clienţii-n bătătură…

Dar iată că apare, de odat’,

Din refuzaţi un supt, c-o umflătură:

„ – Ce făcuşi, mă, de te făcuşi buhai?”

„ – Păi, uite, ţin o prună coaptă-n gură…”

„ – Bine. N-o-nghite… Pruna!, că te tai!”

Şi-aşa-şi găsi metoda bărbierul:

 Băga un deşti întors, ca un vătrai,

De-i sta obrazul la client ca fierul –

Şi lat şi-ntins, frumos, ca pe prichici –

Aşa puteai să-l razi şi cu hangerul!

„ – Păi, să-i tot tragi cu briciul! Rad şi-arici!

Eu, nu mă dau nici pe-ăi de la Craiova,

Că am metoda mea şi merge brici!”

Şi Fleaşcă,-al meu de-acum, cum vine slova –

Sta pe scăunel c-un pămătuf, şi-absent,

Cu două deşte-n gură, cam otova,

Făcea om gras din cel mai supt client.

„ – Păi, bă, la halul tău de scofîlceală,

Bag toată mîna asta, evident! –

Ce-ţi dă Fănica? – zice Fîsăială –

Ca să mănînci şi tu, biet om răpus?”

„ – Prune”, răspunde Fleaşcă, a sfială,

Dar, simţind briciul, se opri din spus.

Gemu. Mai mult mugi a doua oară

Şi-apoi tăcu, sub briciul bici, supus.

Se tot gîndea la dandanaua rară,

Cînd un frizer, bărbierind un ins,

I-a ras şi beregata, bunăoară,

Că i-a tăiat obrazul ras şi-ntins.

Nu putu neam! Dar mai mugi o dată,

Ca un buhai, din gît, cu spumă nins.

Dar Fleţu, om deştept, pricepe, iată,

Şi-ndepărtează mîna de pe-obraz:

„ – Măcar tu scoate-ţi ăl inel cu piatră,

Că dau de dracu’ şi nu vreau ăl ras!

Că am un dinte – tinichea în gură –

Şi mi-a zis doctorul să-l dau cu gaz,

Şi că n-am voie, la îmbucătură,

Două metale-n gură, de, coclesc!”

„ – Hă, hă!” – surîse Fleaşcă – „Secătură!

Tu eşti coclit de mult!... Io te-auresc!

Bine, îl scot. Dar uite pe Fănica,

Pe grasa ta, ca un dovleac porcesc –

Dar ce murdară e de var gagica!”

„ – Mă, lasă-mă, lui Fleaşcă să îi spun,

Bărbatului, o vorbă, atîtica…”

„ – Tu poţi să-i spui, dar mutu-i sub săpun

Şi n-are voie să răspundă Fleaşcă…

Uşor, că-mi verşi, tu, frişca pe zăbun!”

„ – Bă-bă, am aţipit o ţîră, pleaşcă,

Şi-avui un vis, venea o apă-n jos,

O apă mare… Eu, într-o caleaşcă…”

Săraca gîngăvită, vorbea gros.

Ea se-ncredea că, de, vorbeşte bine:

„ – Sunt eu gîngavă, dar vorbesc frumos!”

Ăla-i trăgea cu briciul: „ – Dă-i, Martine!” –

Gîngava tot vorbea; Fleaşcă-n sudori!

Pe coastă, într-un tei bătrîn, ei!, cine?:

Cucul cînta cu tîlc „Cu-cu!” – de zor:

„ – Ei, nene, am trăit s-aud şi cucul

Şi anu-acesta!” – murmură-n mirări, 

Înfiorat poetic, zăbăucul,

Cu mîini a rugă-n slavă, către Cer,

Cel iscusit la ras în tot sătucul,

Cel mai isteţ şi naşpa bărbier!

Savin BADEA

Marin SORESCU –
“LA LILIECI” -  VII

 

FLEŢU ŞI FLEAŞCĂ
(« FEŢE SUPTE »)

 

Moda asta cu bărbieritul, în Bulzeşti,

A venit cam tîrziu…

Oamenilor le plăcea aşa : cu barbă, cu mustăţi

Şi chica o legau cu aţă, la spate

Să nu le cadă părul, că ziceau :

« Dacă nu ni-l legăm la spate

Ne cade părul, pe frunte şi chelim ! »

Ei ! După primul război, « după întregire « ,

Au început să se bărbierească – tot mai

Mulţi în Frăţila.

În Frăţila, tot în Bulzeşti, dar mai la deal,

Se-ntoarse unul cu un brici bun

De pe front, Fleţu,

Şi hai să-i radă pe toţi…

Îşi punea un scăunel la poartă,

Sub un frasin gros,

Un ceaun cu apă călduţă,

Un codru mare de săpun şi :

« Poftiţi, fraţilor, să vă fac frumoşi ! » 

E ! Bieţii oameni erau munciţi,

Amărîţi şi cu obrajii supţi…

Asta-l enerva mult pe Fîsăială –

Unii îi ziceau Fleţu.

Nu puteau să-i radă la fel de bine

Ca pe ăi rotofei.

Cîtva timp nici nu mai bărbierea

Scofîlciţi –

«  – Ia să te văd » – zicea el, « nu eşti bun,

Nu-mi placi, ce sunt gropile ăstea ?

Trebuie să mănînci mult, mi-e degrabă,

Altul, rînd… !

De’ştia
care v-aţi răsculat în

1907… să nu mai veniţi!…”

Fleţu, acesta de-acum, stătea rezimat de frasin

Aşteptînd, cînd şi cînd, clienţii. Fuma!…

Odată, apare tot acela dinainte, dar

Cu obrajii bucălaţi.

„ – Ce făcuşi?” „ – Uite, ţin o

Prună-n gură…”

„ – Bine! Ia să vedem…

Să nu înghiţi pruna, că te tai!”

Frizerul îşi perfecţionase metoda lui:

Îi băga clientului deştiul în gură,

Aşa… , întors: să-i ţină obrazul –

Altfel arăta obrazul, întins,

Frumos…!

Păi, să tot tragi cu briciul.

„Eu nu mă dau nici pe frizerii

Din Craiova”, zicea el.

„Am metoda mea!…”

Fleaşcă, ăl de-acum

Sta pe scaun săpunit şi cu două deşte-n gură,

Ale bărbierului, că-i spusese acesta:

„ – Bă, la halul tău de scofîlceală,

Ar trebui să bag toată mîna –

Ce-ţi dă Fănica să mănînci?”

„ – Poame” – vru să răspundă Fleaşcă,

Dar, simţind briciul, se opri.

Gemu. Mai mult mugi de vreo două ori.

Încearcă să se gîndească la dandanaua

Cu… o ştiţi voi!

Nu putu, neam!, mai mugi de vreo

Două ori din gît.

Acela îndepărtă uşor mîna şi

Fleaşcă gîngăvi:

„ – Măcar scoate-ţi inelul că io am

Un dinte de tinichea –

Ştii, mi-a zis doctorul, că n-am

Voie cu două metale în gură –

Coclesc!…”

„ – Hă! Hă!” făcu bărbierul:

„ Eşti coclit de mult…

Iote-o şi pe Fănica ta, grăsana,

Murdară de var.” „ – Mă, mă, lasă-mă

Să vorbesc cu-cu bărbatu-miu,

A-a, am să-i spu-ui

O vor-bă…”

„ – Tu poţi să-i spui, dar el n-are voie

Să-ţi răspundă, înţelegi?

Uşor, să nu răstorni săpuniera!”

„ – Bă-bă!, aţi-piii o ţîră

Şi-avu-ii un vi-is…

Ve-venea, ve-venea o apă mare!…”

Săraca, era gîn-gavă, dar i se

Părea că vorbeşte bine.

„ – Altă dată sunt şi şi… mai îngg-ggă-vit-ăă,

Zicea ea, dar, dar vor, vor-besc, fru-fru-mos!”

Acela-i trăgea cu briciul.

Gîngăvita vorbea şi Fleţu asculta…

„Cucu!” – începuse să cînte un cuc,

Pe coastă, într-un tei bătrîn.

Cu-cu! Cu-cu!…

„ – Am trăit să mai auzim cucul

Şi anul acesta! Murmură, în mirări,

Cel mai iscusit bărbier din Frăţila!

Cu-cu!…

Marin SORESCU

 

(S-a publicat şi în „Scrisul Românesc”, Craiova, nr. 1-2 (41-42) –
Ianuarie-februarie 2007, pag. 11. Cu sprijinul prof. George SORESCU,
fratele poetului. (Această poezie a apărut împreună cu un sonet, ca poezii inedite.))