CĂLIN NEBUNUL - textul lui Mihai EMINESCU

 CĂLIN NEBUNUL - textul lui Mihai EMINESCU

Mihai EMINESCU - CĂLIN NEBUNUL.

Fost-a împîrat odată şi trei fete el avea,

Cît puteai privi la soare, da la ele ca mai ba.

Una decît alta este mai frumoasă de poveste,

Dar din ele-acuma două mai era cum mai era,

Nu că doar ai putea spune cum că-a fost aşa ş-aşa, 5

Nici o vorbă de poveste, cer cu stele presărat

Nu ajung la frumuseţea astor fete de-mpărat,

Dar deşi nu-ţi poţi da vorba despre ele cu cuvîntul,

Mintea tot le-atinge umbra, ochii lor le-ajunge gîndul,

Dar de cea mai mijlocie nici un gînd să n-o măsoare, 10

E o floare de pe mare, cine-i cată-n faţă moare.

Mulţi feciori de-mpăraţi, de războinici lăudaţi,

Le-au cerut ca să li-o deie, ca cu chipul de femeie

Să-mpodoabe c-o icoană viaţa lor cea năzdrăvană,

Da-mpăratul nici gîndeşte să li deie-aşa comoară, 15

Ale casei lui mai mîndre şi mai trainice odoară.

Da-ntr-o sară-n drum de ţară, cine dealul mi-l coboară?

Trei feciori voinici de frunte ca trei şoimi voinici de munte,

Vin în zale îmbrăcaţi, pe cai negri-ncălicaţi,

Spiţelaţi, uşori ca vîntul, de-o frumseţe-ntunecoasă, 20

Au venit să-i ceară, Doamne, fetele cele frumoasă,

Dar mai bine-ar fi să-i ceară tot belşugul de pe ţară!

Şi ce nu se pun de-i cer trei luceferi de pe cer!

De-ar putea, de n-ar putea, trei luceferi el li-ar da,

Dară fetele lui ba. Unu-atunci din ei s-a dus

Şi în noaptea cea senină ca să fluiere s-a pus:

Vine-un nour, ce-i de nour? Vine-un vînt – da ce-i de vînt?

Vine-o ploaie de şivoaie şi furtună pe pămînt,

Şi în nori hrăniţi de fulger şi prin rîuri de scîntei

Zboară fetele răpite, duse-n lume de cei trei. 30

Scrie carte împăratul, scoate veste-n ţara toată.

Cine s-ar găsi pe fete de la zmei să i le scoată,

Să le ieie de neveste, şi cine s-ar ispiti

Toată-mpărăţia mîndră între ei va împărţi…

Nu-şi mai pieptăna nici capul de atîta supărare 35

Şi lăsase ca să-i crească peste piept o barbă mare,

Care cade jos în noduri, ca şi cîlţii ce nu-i perii,

Stă să crească iarbă-ntr-însa, s-îmble gîze cu puzderii.

Nu mai iese sara-n prispă să stea cu ţara de vorbă.

Ca un pămătuf de jalnic şi tăcut ca o cociorbă. 40

Ş-a uitat de mult luleaua şi cloceşte tot pe gînduri,

Doară plosca-l mai ocheşte de pe-a plicioarei scînduri.

(va urma) 




Mihai EMINESCU