PRINŢESA BROASCĂ

PRINŢESA BROASCĂ

www.desenatori.ro/
desen-931248.htm

 
Prelucrare după o poveste rusească.
Repovestire în versuri. POEM.


1 (strofa) 1 (secvenţa)
Într-o ţară-ndepărtată
Trăia într-un vechi regat
Regele, cu trei fii tineri,
Feţi frumoşi, buni de-nsurat.
2
Pe cel mic Ivan îl cheamă…
Zice Regele-ntr-o zi:
„ – E soroc de-nsurătoare,
Treabă-i să vă luaţi soţii!
3
Fiecare vă luaţi arcul
Şi-o să trageţi trei săgeţi,
Spre direcţia în care
Ar fi fata… care-o vreţi…
4
De va fi-n palat, colibă,
Eleşteu sau jalnic loc,
Veţi găsi pe cea sortită
Să vă poarte de noroc!”
5 2
Cei trei fraţi, după poruncă,
Traseră cu arcu-n sus:
Primul a atins castelul
Unui cavaler sus-pus.
6
Cel mijloc săgeata-nfipse
Chiar în uşa din pridvor,
A conacului în care
Sta un mare negustor.
7
Amîndoi aveau fiice
Şi frumoase şi cuminţi,
Care se grăbeau dispuse
Să ia soţi pe cei doi prinţi.
8 3
De Ivan fugi norocul,
Căci săgeata lui căzu
Într-un eleşteu c-o Broască
Verde-crud… şi-i zise „ – Nu!”
9
Se împotrivi poruncii:
Cum să ia soţie el
Pe-o Broscuţă, cînd toţi fraţii
Iau frumoase cu castel?
10
Tatăl nici că vru s-audă:
„ – Cum ţi-a fost scris în destin!
Vei lua soaţă pe Broscuţă!
Zis şi hotărît: Amin!”
11 4
Toate trei nunţi se făcură,
Sfoară, în aceiaşi zi:
Cavalerul, Negustorul,
Şi-au dat fetele soţii.
12
Biet Ivan a luat o Broască
În căsătorie (zău!),
Apoi fiece pereche
Plecă la castelul său.
13 5
Timpul trece… Bunul Rege
Îi chemă pe frăţiori:
„ – Vreau cîte-o cămaşă albă
De la cele trei nurori.
14
Şi să fie-acea cămaşă
Şi uşoară şi de soi,
Cea mai bună de prin lume,
Dar ţesută în război!”
15 6
Întristat, Ivan se-ntoarse,
Palid, la castelul său.
„ – Oac, oac, oac – zise Broscuţa –
Te-a mustrat tătuca rău?”
16
„ – Nu, nu m-a mustrat, Broscuţă…
Vrea ca dragele-i nurori
Să îi coase o cămaşă
Albă, cu arnici şi flori.
17
Eu sunt trist doar pentru tine –
Tu, săracă Broasca mea,
N-ai să poţi să ţeşi cămaşa,
Cum vrea el, aşa şi-aşa!”
18
” – Nu-ţi fă griji; să dormi la noapte,
Că şi noaptea-i sfetnic bun…” –
(Ce-o să povestesc de-acilea,
Zice Lumea că-s nebun!)
19 7
Plecă Prinţul la culcare.
Broasca pielea-şi ia c-un cleşti
Şi se schimbă dintr-o dată
Într-o fată din poveşti.
20
E atîta de frumoasă
Şi ochioasă,-n păr cu mirt,
Îmbrăcată-ntr-o rochiţă
Din voal alb cu copci de-argint.
21 8
Şi-apoi merse la o poartă
Din castel, la trei femei,
Şi le spuse ce să-i facă –
Asta-i încercarea ei!:
22
„ – Ţeseţi o cămaşă albă –
Prietene şi dragi surori –
Şi frumoasă şi uşoară,
Pentru Rege, pînă-n zori.
23
Alta-n lume să nu fie
S-o întreacă – e de rău!…”
Apoi, mîndra Vasilisa
Broască-i lîngă soţul său…
24 9
Dimineaţa, somnorosul
Prinţ Ivan găsi-n iatac
O cămaşă minunată,
Cum doar prin poveşti se fac
25
Era albă,-n rîuri roşii,
Mîneci, aur, guler, fir,
Cît o aripă de flutur’,
Mîndră ca un trandafir.
26
Ah! Ţesută pe sub lună!
Prinţ Ivan, foarte mirat,
O trezeşte pe Broscuţă
Care doarme-adînc în pat:
27
„ – Cum ţi-a reuşit minunea?
Nu cred ochilor! Vezi, tu?”
„ – Treaba mea! – îi zice Broasca –
Ia cămaşa şi te du!”
28
„ – Dar aş vrea să ştiu, drăguţo…”
Broasca ţopăie din pat
Şi-l ajută să se-mbrace
Şi-i dă drumul c-un oftat.
29
„ – Acum du-te şi te-ntoarce
Să-mi spui „ce şi cum” a fost,
Despre ce cămăşi ţesute
Iau cumnatele la rost.”
30 10
Ivan pleacă-n pas la Rege.
Fraţii lui erau deja,
Cu cutia, fiecare,
Mîndru de soţia sa.
31 11
Regele veni spre primul
Frate şi deschise-ncet
O cutie şi cămaşa
Înflori ca un buchet!
32
Era mîndră şi frumoasă
Şi uşoară, fulg de nea,
Lînă, verde şi albastră:
„ – Da, îmi place!… E a mea!…”
33 12
Apoi luă cutia-a doua,
De la Prinţul mijlociu:
Era din bumbac subţire,
Curcubeu superb şi viu.
34 13
Zice Regele: „ – Frumoasă-i!
O s-o iau!” Ivan, smerit.
Tatăl său îi luă cutia
Şi-o deschise, brusc uimit:
35
„ – E-o minune! Ce splendoare!
Zău, războiu-i fermecat!
Broasca ta, dragă Ivane,
Iată că s-a descurcat.
36
Cea mai bine dintre toate!
Merită felicitări!
N-am văzut aşa cămaşă
Nici prin nouăzeci de ţări!”
37
Să-i transmiţi soţiei tale
“Mulţumiri pe ce-a făcut!”” –
Fraţii s-au roşit de ciudă…
Şi Ivan – satisfăcut.
38 14
Se întoarse fiecare
La castel, la soaţa lui:
„ – Cum a mers?” – întreabă Broasca.
„ – De minune! Alta nu-i!
39
Tata spuse că îi place
Cel mai mult cămaşa ta
Şi că celelalte două
Sunt frumoase, dar mai va!”
40
„ – Foarte bine!”, mulţumită,
Scoase Broasca vreo trei „oac!”… -
Nu trecea o săptămînă
Regelui să-i faci pe plac!
41
Într-o bună dimineaţă
Îi chemă pe-i trei feciori
Şi le spuse cum că are
Treburi noi pentru nurori:
42
„ – Aş vrea să se pregătească
Pînă mîine trei lipii,
Pîine-n ţăst, albă, prăjită,
Moale, de la trei soţii.
43
Cei trei prinţi plecară iarăşi.
Cel mai trist era Ivan:
Se gîndea la buna-i Broască –
Cum s-o scoată la liman?
44
” – Mare pacoste regală!
Ce ţi-e şi hatîrul ăst!
Cum să coacă ea, o Broască,
Pîine albă într-un ţăst?
45
N-o s-o facă niciodată.”
Dar văzîndu-l abătut:
„ – Ce mai vrea?” „ – O pîine albă…”
„ – O franzelă? S-a făcut!”
46
„ – N-ai să te descurci, Broscuţă…”
„ – Mă voi descurca, îţi spun.
Acum du-te la culcare,
Noaptea e un sfetnic bun!”
47 17
Cînd Ivan dormea pe-o rînă,
Broasca-şi lepădă (nu mint)
Iarăşi pielea ei verzuie
Şi-şi luă rochia de-argint.
48
Şi-apoi merse la o poartă
Din castel, la trei femei,
Să le spună ce să-i facă –
Iar e încercarea ei!:
49
” – Aduceţi făină albă –
Prietene şi dragi surori –
Şi o drojdie pufoasă
Pentru-o pîine, pînă-n zori.
50
Să facem o pîine albă,
Minunată, cum mereu,
O mîncam noi altădată,
La un Rigă, tatăl meu.”
51
Cele trei se înclinară
Şi au dispărut subit,
Iar frumoasa Vasilisa
S-a întors şi-a adormit.
52 18
Dar dormi puţin. Cînd zorii
Se crăpară, se trezi
Şi-un vas în bucătărie
Plin cu cocă îl găsi.
53
Era moale şi pufoasă,
O minune, nor uşor;
O frămîntă, îi dă formă
Şi o pune în cuptor.
54 19
Cînd apoi Ivan se scoală
Dă de pîine prin cutii –
Nu vrea Broasca s-o deschidă
Nici la rugăminţi mai vii.
55
„ – Numai tatăl tău o vede.
Acum du-te la palat.
Noroc bun!” Şi Prinţul pleacă.
Fraţii, Regele, ţin sfat.
56 20
Regele-a deschis cutia
Fratelui dintîi supus
Şi apoi la cel de mijloc
Şi-amîndorura le-a spus:
57
„ – Da, sunt bune, nu-s prea rele;
Au un gust de pandişpan.
Dar nu-s nemaipomenite
S-o gustăm pe-a lui Ivan…”
58 21
Cînd deschise iar cutia,
Regele ţipă uimit:
Pîinea avea patru turnuri,
Ca palatu-i aurit,
59
Ziduri, scări şi ornamente,
Ca-n palatul lui frumos…
Dar şi cînd gustă din pîine
Fu şi mai uimit! – fălcos!:
60
Era moale şi prăjită,
Dulce, albă, cu parfum –
O mîncă chiar jumătate,
Parcă obosit de-un drum.
61
O felicită pe Broasca
Lui Ivan şi ceilalţi fraţi,
Nebăgaţi de Rege-n seamă,
Au plecat iar supăraţi.
62 22
Dup-un timp, la poarta celor
Trei castele a venit
Sol regal în băţ cu-anunţul
Unui fapt de împlinit:
63
Regele va da un mare
Bal, petrecere, ce-o fi,
Invitaţi fiind, cu-onoare,
Prinţii, cu-ale lor soţii.
64 23
Doar Ivan îşi face grijă
Pentru Broasca-i din poveşti:
„ – Draga mea, tu, la petreceri,
Te pierzi, cît de mică eşti!”
65
„ – Să nu-ţi faci grijă, Ivane,
Mergi tu singur la palat.
Cînd ajungi, l-anunţi pe Rege
C-oi veni întîrziat.
66
Dar de-i auzi un zgomot,
Ca din tun, să spui aşa:
„ – Iată, a sosit caleaşca –
Asta e Broscuţa mea!””
67 24
Deci Ivan cu sfatu-i pleacă.
Ceilalţi fraţi, grăbiţi c-un ţel,
În batjocură-i ţin tira,
Că nu-i soaţa şi cu el.
68 25
Dar de-odată ce s-aude?
Un tun înspăimîntător,
Ce cutremură pereţii…-
El le spune tuturor:
69
„ – Iată, a sosit caleaşca:
Asta e Broscuţa mea!”
Buluciţi, toţi curioşii
Stau cu ochii după ea!
70 26
Atunci tocmai se opriră
Şase cai albi la palat,
C-o caleaşcă numai aur
Şi argint – soare curat!
71
Din ea iese Vasilisa,
O femeie ca din vis:
„ – Iată-mă-s!” – îi zice Broasca
Soţului uimit, surprins.
72
Oaspeţii, gură căscată –
Rămas mut acel tumult…
Iar frumoasa blînd le zice:
„ – N-am întîrziat prea mult.”
73 27
Vasilisa se aşază
La o masă cu Ivan,
Să bea, să mănînce bine,
Sub priviri de ochi duşman.
74
Bea un strop din vinul roşu,
Restu-l varsă din potir
Drept pe mîneca din stînga,
Apoi stă trei clipe şir…
75
Şi mănîncă-o bucăţică
De friptură dintr-un pui
Şi pe mîneca din dreapta
Pune-un os, al nu-ştiu-cui!
76 28
Apoi cei doi soţi dansară:
Erau o pereche şic!
Deodată, Vasilisa
Mişcă braţul stîng un pic
77
Şi-n mijlocul sălii pline
Apăru un lac – cleştar! –
Mişcă braţul drept şi, iată,
Trei lebede albe-apar!
78
Nimeni nu putea să creadă
Ce-au văzut – o dată-n veac! –
Lacu-i în mijlocul sălii!
Şi trei lebede pe lac!
79 29
Atunci dragele-i cumnate,
Imitîndu-i trucul fin,
Scuturară mîna stîngă,
Stropind oaspeţii cu vin.
80
Scuturînd şi mîna dreaptă,
Sloboziră cîte-un os,
Drept în ochi lovind pe Rege,
Îl făcură furios.
81
„ – Ce femei nesăbuite!
Să nu vă mai văd pe-aici!
Şi nici pe nătîngii voştri!
Doar Ivan urmaş va fi!”
82 30
Cei patru plecară-acasă,
Furiei dîndu-i avans,
Cei rămaşi, pe Vasilisa,
O rugară pentru dans.
83
Ea nu se lăsă rugată
De popor de multe ori
Şi dansă din nou, uşoară,
Ca un fluture prin flori.
84 31
Rămas singur prin mulţime,
Prinţ Ivan ce se gîndi:
„ – Ia să cat ceva pe-ascasă,
Lămurit de-acum aş fi!…”
85
El găsi pielea de broască
Şi o aruncă în foc:
„ – La ce s-o mai folosească?
Nu-i mai trebuie deloc!”
86 32
Cînd aceasta se întoarse
Văzu pielea că nu e.
Izbucnind în plîns îi zise:
„ – Ce-ai făcut, Ivan? De ce?…
87
De-ai fi aşteptat o vreme
Tot blestemul s-ar fi şters.
Sunt a ta pe o vecie!
Dar te las căci am de mers.
88
Caută-mă în lumea largă –
Prin treizeci de ţări să treci,
Unde-l vei găsi pe-acela
Neputînd muri pe veci.”
89 33
Zicînd astea, ea se urcă
Pe o lebădă în zbor
Şi dispare – el o plînse,
Biet Ivan, zdrobit de dor.
90
Se rugă pe la icoane
La toţi sfinţii – Cîţi? Duium! –
Cînd umplu Marea cu lacrimi,
Hotărî să-şi taie drum.
91 34
Merse el ce merse – bine –
Pîn’ ce-ajunse la hotar,
La a două-ş-noua ţară,
Unde om ajunge rar.
92
Şi-ntîlni pe Moşul care
Sta pe-un trunchi filozofînd –
Omul nu putea să moară –
Aştepta cu moartea-n gînd.
93 35
Prinţ Ivan povesti totul,
Intrerupt din loc în loc.
„ – Ai făcut mare greşeală,
Aruncînd pielea pe foc!
94
Vasilisa – zise Moşul –
Chiar de mică-a fost prea rău
De isteaţă şi deşteaptă,
Încît Riga, tatăl său,
95
N-a putut să-i mai îndure
Aste bune calităţi
Şi, în furia-i paternă,
Făcea numai nedreptăţi…
96
Şi-ntr-atît urî copila,
Că a blestemat-o crunt:
Să petreacă trei ani Broască…
Rege prost!… Şi-un amănunt!:
97
Doar în trei sau patru zile
Va dispare-acel blestem.”
„ – Ai putea s-ajuţi pe fată?”
„ – Iată,-ţi dăruiesc un ghem!
98 36
Ia-l, aruncă-l înainte
Şi urmează-l negreşit!…”
Zis, făcut. Iar ghemul sprinten
Se rostogolea grăbit.
99 37
Prin pădurea-nzăpezită
Întîlni un Urs vînjos –
Trase arcul să-l vîneze,
Însă Ursul: „ – Lasă-l jos!
100
Nu mă omorî,-mpărate!,
Că-ţi voi fi de ajutor…”
Prinţ Ivan cruţă pe Ursul,
Urmînd drtumul mai cu spor.
101 38
Apoi mlaştina o trece,
Dar o Raţă-ar mai vîna.
Trase arcul s-o străpungă –
Raţa – glas de om – zicea:
102
„ – Nu mă omorî, voinice!
N-ai regrete, de mă laşi…”
Raţa liberă-i să zboare
Şi o salută poznaş.
103 39
Apoi se-ntîlni c-un Peşte,
Într-un lac cu peşti de-azur:
Trase arcul să-l omoare,
Însă Peştele (vă jur!),
104
Cu o voce omenească
Ajutor promise clar.
Îl lăsă pe Peşte slobod,
Vînător şi prost pescar.
105 40
Obosit, flămînd, trei zile,
După ghem, urşi, raţe, peşti –
A tot mers, pănă ajunse
Într-o seară de poveşti,
106
În faţa unei căscioare
Prin poieni, codrul de pini,
Care sta-n doză picioare,
Catalige de găini.
107
Luîndu-şi inima cu dinţii,
Intră-n casă drept, proţap:
O babă-nspăimîntătoare
Îl salută dînd din cap.
108
Era cruda Baba Yaga,
Vrăjitoare-n codrii deşi –
Dacă intri-n casa Babei,
Nu ai şanse viu să ieşi.
109 41
„ – Ce cauţi pe-aici, străine?”
„ – Sunt înfometat şi trist,
Obosit şi mort de sete –
Vreau să poposesc, insist.
110
Şi-aş mînca şi-aş bea o duşcă
Şi-aş dormi şi-n pat puţin.”
Vrăjitoarea-n zile bune,
Ni l-a omenit deplin.
111 42
Iar Ivan de Vasilisa
Povesti trist, cu temei,
Despre draga-i soţioară
Şi despre blestemul ei.
112
„ – O cat vreme-ndelungată,
Dar nu pot să dau de ea.”
Baba Yaga-i spuse simplu:
„ – Ştiu precis und’ s-ar afla.
113
E de-un timp prizoniera
Omului cu moartea-n gînd.
De nu vei ucide Moşul,
N-ai s-o vezi pe ea nicicînd.”
114
„ – Şi ce pot să fac?” suspină
Prinţ Ivan, cu glasul stins.
„ – Poţi să faci un singur lucru:
Să-l omori pe-acel ne-nvins.
115
Să-ţi spun unde-i afli moartea:
Ea-i în vîrful unui ac,
Acu-n ou, oul în raţă,
Raţa-n iepure buimac;
116
Iepurele într-un sipet,
Sipetul stă ferecat,
Sus, într-un stejar din codrul
Codrului întunecat.
117 43
Ivan mulţumi bătrînei
Pentru sfatul bun şi rar
Şi-alergă în codrul sumbru
Şi-l găsi pe-acel stejar.
118
Era ‘nalt şi gros, puternic…
Iar Ivan sta prost: „ – Să-l tai?” –
Vine Ursul, ia stejarul
Şi îl smulge ca pe-un pai.
119
Cade sipetul de-a dura,
Sare-un iepure-n vîlcea,
Raţa zboară, dar Răţuşca
Din poveste, oul ia;
120
Oul cade-n rîu şi-un Peşte
Prinde oul drept în bot
Şi-l depune-n iarba deasă,
Jos, pe mal, cu ac, cu tot.
121
Ia Ivan oul şi-l sparge,
Dă de ac şi-l rupe-n vîrf:
Om ce nu putea să moară
E precis de-acum un stîrv.
122 44
Casa-i nu era departe –
Hăt, peste-un pogon de ţări! –
Acolo Ivan se-ntoarse,
Cînd stă soarele sub zări.
123
Şi-o găsi pe Vasilisa
Legată de un buştean
Şi de mîini şi de picioare…
O eliberă Ivan.
124 45
Cei doi soţi se-mbrăţişară,
Plînseră de foc şi dor,
Şi plecară împreună,
Strînşi, către castelul lor.
125
Fericită-i Vasilisa,
Fericit Ivan cu ea! –
Eu v-am spus toată povestea
Şi-am încălecat pe-o şa!
126
Ca şi Puşkin, nentrecutul,
Îndrăgind un basm sublim,
Nu m-am abţinut, ritmîndu-l,
Să-l semnez cu… Moş Savin.


Savin BADEA