CĂLIN NEBUNUL - textele comparate

 

 Mihai Eminescu

 CĂLIN NEBUNUL - textele comparate

Prelucrare după basmul cules de Mihai EMINESCU.

Pentru CODRUŢA.

PREZENTARE COMPARATIVĂ, pe secvenţe de acţiune. 

LEGENDA CULORILOR: 

Folclor – CĂLIN NEBUNUL, basmul cules de Mihai EMINESCU (proză).

Mihai EMINESCU - poemul  său, CĂLIN NEBUNUL.

Savin BADEA – poemul meu, CĂLIN NEBUNUL.

1. Era odat-un împărat ş-avea trei fete şi erau aşa de frumoase, de la soare te puteai uita, da la dînsele ba. Acu cele două fete erau cum erau, da cea mijlocie nici se mai povesteşte frumuseţea ei.

Fost-a împîrat odată şi trei fete el avea,

Cît puteai privi la soare, da la ele ca mai ba.

Una decît alta este mai frumoasă de poveste,

Dar din ele-acuma două mai era cum mai era,

Nu că doar ai putea spune cum că-a fost aşa ş-aşa, 5

Nici o vorbă de poveste, cer cu stele presărat

Nu ajung la frumuseţea astor fete de-mpărat,

Dar deşi nu-ţi poţi da vorba despre ele cu cuvîntul,

Mintea tot le-atinge umbra, ochii lor le-ajunge gîndul,

Dar de cea mai mijlocie nici un gînd să n-o măsoare, 10

E o floare de pe mare, cine-i cată-n faţă moare.

1

…Era odat’ un Împărat

Şi-avea trei fete insul,

Frumoase cum nici n-ai visat,

Să baţi întreg cuprinsul.

2

La soare te puteai uita, 5

Strălucitorul soare,

La cele trei fecioare ba,

Stînd floare lîngă floare.

3

Tustrele erau dulci comori,

Înalte, o mîndreţe, 10

Dar cea mijloacă din surori

Un pisc de frumuseţe:

4

Cu doi bujori în obrăjori

Şi buze moi ca fraga,

Doi ochi „nu-mă-uita” şi flori

În păr de aur draga.

2. Acu, cîţi feciori de-mpăraţi şi de ghinărari au cerut-o, împăratul n-a vrut să le-o deie.

Mulţi feciori de-mpăraţi, de războinici lăudaţi,

Le-au cerut ca să li-o deie, ca cu chipul de femeie

Să-mpodoabe c-o icoană viaţa lor cea năzdrăvană,

Da-mpăratul nici gîndeşte să li deie-aşa comoară, 15

Ale casei lui mai mîndre şi mai trainice odoară.

5

Amu, din cîţi feciori plecaţi

Din cele patru vînturi,

Toţi fii de crai şi de-mpăraţi,

Veniţi cu-alai şi cînturi, 20

6

Bătrînul Împărat, noros,

Tunînd, fără sî-i pese,

I-alungă pe acei frumopşi,

Rîvniţi chiar de prinţese,

7

Dar mai amînă pretendenţi, 25

Zicînd că prea-s necoapte,

Să mai rămînă-o zi prezenţi,

Măcar o bună noapte…

8

Şi cum făcea, cum desfăcea,

Plecau mofluzi şi-aceia… 30

Ce dacă fata şi-i dorea,

Stîrnind în ea femeia!

3. Acu-ntr-o seară au venit trei tineri şi le-au cerut, dar el n-a vrut să le dea.

Da-ntr-o sară-n drum de ţară, cine dealul mi-l coboară?

Trei feciori voinici de frunte ca trei şoimi voinici de munte,

Vin în zale îmbrăcaţi, pe cai negri-ncălicaţi,

Spiţelaţi, uşori ca vîntul, de-o frumseţe-ntunecoasă, 20

Au venit să-i ceară, Doamne, fetele cele frumoasă,

Dar mai bine-ar fi să-i ceară tot belşugul de pe ţară!

Şi ce nu se pun de-i cer trei luceferi de pe cer!

De-ar putea, de n-ar putea, trei luceferi el li-ar da,

Dară fetele lui ba.

9

Acu,-ntr-o seară, trei feciori

Veniră şi cerură

De soaţe cele trei surori, 35

Făcînd cam multă gură.

10

Dar tatăl, neînduplecat,

Nevrînd să dea niciuna,

Zicănd că nu-s de măritat,

Tustrele, măcar una… 40

4. Acu ei au ieşit afară şi unul dintr-înşii a prins a fluiera cît s-a făcut un nor mare şi nu s-au mai văzut nici ei, nici fetele. Le-a răpit.

 

Unu-atunci din ei s-a dus

Şi în noaptea cea senină ca să fluiere s-a pus:

Vine-un nour, ce-i de nour? Vine-un vînt – da ce-i de vînt?

Vine-o ploaie de şivoaie şi furtună pe pămînt,

Şi în nori hrăniţi de fulger şi prin rîuri de scîntei

Zboară fetele răpite, duse-n lume de cei trei. 30 11
Atunci ieşiră-afar’ cei trei

In curtea din cetate,

S-au pus să fluiere-ntre ei,

Cum numai Dracul poate, 12
Şi-atunci, iscat ca din nimic, 45

Se face-un nor mai mare,

În care fiece voinic,

Din cei trei fraţi dispare. 13
Rotiţi într-un vîrtej iuţit,

Ce gîndul nu-l pricepe, 50

Se duc într-un vacarm cumplit

Şi-un nechezat de iepe, 14
În zbor întins, spre asfinţit,
Topindu-se în zare –
Cei trei flăcăi care-au răpit 55
Trei zîne răpitoare.
15
Au fost trei zmei şi-au dispărut
Cu fetele tustrele…
  5. Acu-mpăratul a scos veste-n ţară că cine a găsi fetele le dă de nevastă.

Scrie carte împăratul, scoate veste-n ţara toată.

Cine s-ar găsi pe fete de la zmei să i le scoată,

Să le ieie de neveste, şi cine s-ar ispiti

Toată-mpărăţia mîndră între ei va împărţi…

Nu-şi mai pieptăna nici capul de atîta supărare 35

Şi lăsase ca să-i crească peste piept o barbă mare,

Care cade jos în noduri, ca şi cîlţii ce nu-i perii,

Stă să crească iarbă-ntr-însa, s-îmble gîze cu puzderii.

Nu mai iese sara-n prispă să stea cu ţara de vorbă.

Ca un pămătuf de jalnic şi tăcut ca o cociorbă. 40

Ş-a uitat de mult luleaua şi cloceşte tot pe gînduri,

Doară plosca-l mai ocheşte de pe-a plicioarei scînduri.

Stă tatăl uluit şi mut
Cu ochii după ele. 60
16
Acu,-mpăratul supărat
A dat o sfoară-n ţară
În patru vînturi, răspicat,
Iar olăcarii zboară:
17
Că cine va găsi, îndat’, 65
Pe cele trei prinţese,
Îl unge mare împărat
Şi-i dă, fără să-i pese,
18
Comoară ţi palat, temei,
Juma de-mpărăţie 70
Şi-o fată, pe ales, din trei,
Nevasta lui să fie.
19
Apoi, tot cătrănit, a dat
O straşnică poruncă,
Să-i facă turn însingurat, 75
În munţi sîlhui, pe-o stîncă,
20
Căci el va sta în turnul său,
Plîngînd să se închine,
Uitat să fie, dacă-i rău,
Bine vestit, de-i bine. 80
21
Iar treburile lui de stat,
Le-a-ncredinţat la sfetnici,
Să fie numai înştiinţat,
De se ivesc nemernici.

(va urma) 

 Savin BADEA