Se dedică lui Traian BĂSESCU (în luna cînd a fost suspendat).
MOTO:
1
„Într-o democraţie adevărată, dreptatea e de
partea cetăţeanului.
Mergi la vot şi fă dreptate! Nu te lăsa
înfrînt de cei 322! Spune-le NU!
Împreună avem de făcut o ţară în care
fiecare om să aibă o şansă reală.
Ia România în mâinile tale şi ai grijă de ea!”
Traian BĂSESCU
2
"Cînd cu mîna dreaptă ridici discul,
Chiar dacă unii spun că e uşor,
Tu nu uita că-n trenul care pleacă
Sînt mii de vieţi şi rodul vieţii lor."
(Versuri de la CFR)
La răscruci, spre orizonturi, fie roşii ori albastre,
N-a fost întrebat poporul de vrea raiuri sau dezastre:
Românimea muncitoare, şi-aia cîtă mai există,
Nu s-a întrebat de-şi neagă rînduiala socialistă –
Într-o lume tot mai crudă, fără mamă, fără tată,
Aruncînd plodul din scaldă cu lăturile de-o dată –
Cum ne sfătuia Cîrmaciul, ancorat de o idee,
Să nu renunţăm la bine, noi, eroi de epopee,
Care am clădit cu trudă ţara pe-un picior de rai,
Nu se merită pe-o liră sau pe-o rublă să o dai;
Dar în lumea-n care numeri tot comerţul, cu duiumul,
Nouă bani la Restul-Lumii, noi abia-n cîştig cu unul, -
El, în vastitatea ţării, făcea invers ce-a visat,
Nu socialism de aur, ci capitalism de stat –
El da banii, lua caimacul, dirijînd ca toţi afonii
Statul lui, el însuşi statul, şi patron ca toţi patronii;
N-a fost întrebat poporul de capitalism, ce este, -
Se-ndrugau verzi şi uscate, ba un basm, ba o poveste,
Ce-ndruga-nţelept’ Ilae, acel Cripto, Nea Ilae -
Una spune, alta zice, în delir, şi toţi: -Aşa e!;
Da’-ndobitocea poporul cu prostii televizorul
Şi-o grămadă de iluzii ne robotiza poporul:
O democraţie nouă, alba-neagra, başca griuri,
Liber e să zbiere omul, că tot zbiară în pustiuri
Şi nu-l mai aude nimeni, nici Ilae şi nici dracul –
De milenii poartă jugul asupririi tot săracul,
Că-s daţi dracu’ filozofii, iar Karl Marx e biet copil:
- Unde eşti, Exploatare? Că se fură azi subtil! -
Omu-i Lup! E Cartea Junglei! – mîna care se usucă,
Fură tot ce-i cade-n ghiare, tot apucă şi apucă;
Vile construiesc doar unii, fie hoţi sau muncitori,
Dar milogi sunt miliarde, numai ciungi, ologi şi chiori;
În societatea asta cînd găina naşte pui,
Numai Bill Gates mai contează, beau un ţoi în cinstea lui!,
Că-n societatea asta - în statistică se ştie –
Mor pensionari de foame şi copiii, în prostie;
Nu s-a întrebat poporul, milioane cîţi mai sunt,
Care-i formă mai de oaie, formă de guvernămînt –
Căci la noi, la nimeni altul, e ca în „Ţiganiada”,
Ceartă cu partide droaie, ca la şatră, am dovada:
E-mpărat un preşedinte, iar la rromi e-un împărat
Şi un rege-n ţigănime, iar un altul nalt în stat,
A venit în România, ca să facă o ispravă…-
L-am iubit de ţînc, dar oare ce regie mai grozavă
O făcut?… - (A, o ispravă şi un bine mi-a făcut:
A rupt frontul şi nevasta-mi, după asta, s-a născut!) -
Are ţara Preşedinte, are Rege, tot tacîmul…
Numai de-a „trăi mai bine” are… pulberea şi scrumul.
N-a fost întrebat poporul de vrea NATO, viceversa –
Peste noi sunt vremi, războaie, vin diluvii şi aversa,
Schimbăm veşnic aliatul cum cămeşa după ploaie -
Ce ne facem de mai „plouă”, că ne udă la ţurloaie?;
Vreau o lume minunată, toţi cu minte de copii,
Fără crime şi războaie, nici măcar ca jucării!;
N-a fost întrebat poporul dacă vrea în Europa,
Speriat că vin chinezii peste noi şi tropa-tropa!;
N-a fost întrebat poporul dacă vrea în Uniune…
(C-a mai fost pe lume alta… astăzi, nu-i… Ei, nu s-ar spune!)
N-a fost întrebat poporul dacă vrea struţo-cămila,
Un melanj, cum e prin China, cale de mijloc, idila;
N-a fost întrebat poporul, şi bogaţii, şi golanii,
De-ar vota pro- „ 51”, cum ar vrea americanii!;
N-a fost întrebat poporul de nimic… Ba, stai un pic:
S-a făcut un referendum, şi acela, cum să zic,
S-a votat Statutul Ţării, bun sau rău, dar perfectibil,
Şi n-a fost nici-o schimbare, de atunci, tot invincibil;
De aleg, dau chix cu sita, dar de-ales ca preşedinte,
Chiar acum , cît mai sînt tînăr, cît mai am un pic de minte,
Să mă dau de toţi pereţii, să tot urlu în pustiu,
La un biet de Coate-Goale, nu s-alege, iaca ştiu,
Legea-i lege, făr’ de lege, dar acum şi mai presant:
Te împuşcă trăncăneala, cu un glonţ de diamant!;
Constituţia e slabă şi vă-ntreb, cu tot respectul,
Cum răspunde o grămadă?, bagi la beci tot parlamentul? -
Nu răspunde niciodată colectiva, colectivul,
De vrei să repari necazul, aplicînd, vai!, corectivul –
De răspuns, răspunde Unul, de-aia e Bărbat de Stat,
Să ne ducă spre mai bine, nu de sanchi l-am votat –
Daţi-i frîiele pe mînă, daţi-i pîinea şi cuţitul,-
De nu-i gospodar de frunte, e pierdut nefericitul! -
Se mai face-un referendum, să negăm un preşedinte,
Ia, o biată răfuială, că n-a fost băiat cuminte;
Da-ntrebări esenţiale tot mereu ne ocolesc:
Nu mă-ntreabă omenirea din ce dracu’ mai trăiesc;
Pe-un belet ne-au dat lui Stalin, ne-au trădat americanii
Şi englejii şi franţujii – ne-au băgat la beci cu anii
Şi-am trăit o viaţă-ntreagă ba pe vreme, ba sub vreme,
Experimentînd sisteme cu o mie de probleme,
Sub poveri de idealuri, combinaţii, constituţii,
N-a avut soluţii clare nici savanta tanti Nuţi…;
Şi te plîngi, stimate prieten, c-am ajuns cu traista-n băţ,
Călători prin Europa, avînd aur în răsfăţ –
Munţii noştri aur poartă, însă noi tot cerşetori –
Cîte trenuri ne-au fost luate încărcate cu comori?
Migratorii, ruşii, nemţii, turcii, perşii şi romanii,
La răscruce de imperii…Na, mai vin şi- americanii!
Ca să scap de dictatură, vezi mata?, că nu e chip –
Democratic, ţip!…dar Lumea stă cu capul în nisip.
Geaba ţip eu, de exemplu, de îţi vine să mă-njuri:
Soaţa, fata şi nepoata – 3 plus 7 dictaturi…
Mai ţipai aşa la Unul acu’ trei’şpe mii de zile:
„ - Ce democraţie-i asta? cu relaţie şi pile?
Ce civilizată Lume?! numai bombe şi războaie?
În Partid, năroji cu carul – te jignesc şi se înfoaie! –
Ce tot lupta a de clasă şi-alte chestii subversive?,
Muncitorii şi ţăranii nu se bat că n-au motive;
Nu vreau imn cu sovietici – vreau să cînt ţara, poporul –
Faceţi imn de Porumbescu, să se cînte „Tricolorul”!
(Ştiam: Victor Eftimiu – „Pe-al nostru steag” - să vezi, să crezi –
Îl cînta „…e scris Unire” , l-a pus imn la albanezi.)
Un tramvai vreau în Craiova, dacă vreau cu bună-ştiinţă,
Un tramvai, să moară morţii, „Un tramvai numit dorinţă”;
Şi Unirea cu Moldova şi Tezaurul furat,
De la ruşi şi de la Roma, de la turci şi de la stat;
Şi aş vrea să văd o dată Comunismul pus în steme,
Înainte de-a mea moarte şi „c-o oră mai devreme”,
Şi-aş mai vrea înc-o minune: Comunismul, barosane,
Să daţi ordin să se facă explicabil prin romane –
Comunismul, de s-o face, e firesc să-l construiască,
Economic, o Putere, supra-super-pămîntească;
Eu văd calea cea de mijloc, un amestec, un melanj,
Ce-ar da bun Estul şi Vestul, nu vă fie cu deranj…
Ruşii şi americanii şi în Cosmos se-vrăjbesc,
Se trimit rachete-n Ceruri şi în Mare nefiresc –
Însă la necaz sunt primii să se-ajute, să se fure,
Umblă-n Cosmos de besmetici, să se-ntreacă, să se-njure -
Ne-om uni noi, Europa, ca şi Statele Unite -
Doi se bat, numai al treilea ia caimacul, pasămite! –
Apropo, de- „Apollo 13”…Ruşii cei băgaţi în cofă,
I-ar putea salva pe-aceia chinuiţi de catastrofă;
Dacă vor americanii să fie salvaţi de ruşi,
E iluzie deşartă: nu au standard, nici în tuş:
Dacă vrei să prinzi din urmă un tren c-un mecanic mort,
Pleci amonte dintr-o gară cu viteză de resort
Şi avînd viteza bună, ca a trenului-fantomă,
Poţi salva chiar pe mecanic, dacă poţi să-l scoţi din comă.
Tot aşa, eroii noştri, ruşii şi americanii,
Nu se pot cupla în Cosmos, n-au cu ce; mai treacă anii,
Şi să facă o cuplare, cum ştiu eu, şi-atunci mai va –
De nu-s proşti, să-mi spuneţi mie, de-i cuplează cineva…
Faceţi un metrou în ţară; reluaţi, vă rog, canalul;
Faceţi un muzeu din daruri, decoraţii, ca finalul
Să-l aveţi fără căinţă, în luptă triumfător,
Şi-ntr-o Epocă de Aur, mă lăsaţi moştenitor,
Să pot duce mai departe ce-aţi lăsat neterminat,
Socialismul, sau Unirea, pacea, Marele Palat…
Şi ca tot să meargă strună, vă propun, vă rog frumos,
Să conducem împreună, unul sus şi altul jos…”
„ -De acord, zise Stăpînul, ai condus deja, copile! -
Am să fac Eră de Aur din ce-ai zis, în ani de zile…”
Şi să nu lungesc scrisoarea, Cel-sus-pus m-a ascultat:
A făcut metrou, canaluri, etică, tramvai, palat.
Aşa da, democraţie, ce să zic, tăcui chitic.
Cine să te bage-n seamă? El, tiran şi eu, nimic.
Însă Soarta ne taxează cu răbdare şi cu tact:
El se unse Preşedinte, apoi eu făcui infarct.
Speriat fugi Bătrînul şi-a murit asasinat -
Nu m-a ascultat c-o treabă, cînd i-am dat, atunci, şi-alt sfat:
Să nu tragă niciodată în popor, în muncitori,-
Viaţa ni s-a dat o dată, nu trăim de două ori -
Fiecare om în parte e un univers şi-n versuri
Spun că omenirea este univers de universuri.
Şi năzbîtia cu trenul n-a rămas uitată, solo –
Ruşii cu americanii s-au cuplat: „Soiuz-Apollo”.
N-a putut, bietul Nea Nicu, să rezolve cu răbdare,
Decît cîteva probleme din grămada aia mare.
„Cum nu vii, tu, Ţepeş-Doamne, cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni?”
A, era să uit, desigur, un cîştig, şi mai concret:
Comunismul tot învinse, virtual, pe Internet!
Beau în cinstea lui acum un vin bun, ca toast, un şpriţ:
„Oameni din întreaga lume, învăţaţi să vă iubiţi!”
Am mai zis să se unească Omenirea, ce mai taina –
Un lanţ viu din mîini umane a făcut, în rîs, Ucraina.
Una spui şi-alta se face şi-aş urla că nu mai pot –
Le dau dracu’ de politici cu alaiul lor cu tot.
„Nu se merită” s-ar zice, dar fantoma lui Nea Nicu,
M-a-ndemnat să iau bastonul, pălăria şi pisicu,
Şi să umblu ca nebunul, hodoronc şi hopa-tropa,
Căscăui, pe băţ cu traista, vagabond prin Europa.
A uitat, bietul Nea Nicu, ce-am cerut drept firfiric:
Tabla de la şah cu grîne arhiplină ori nimic -
Aş fi vrut să fac o şcoală, şcoala şefilor de state,
Să ocupe-aceste funcţii oameni de specialitate.
Acum n-am nici biata traistă şi de-o am o pui în cui,
Colindaţi voi Europa, stau acasă, căscăui.
Dac-am să cîştig la Loto şi mi-oi cumpăra Merţan
O să merg, poate, la Roma , ca şi moş Badea Cîrţan.
Savin BADEA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu