CĂLIN NEBUNUL - poemul meu

 

 Mihai Eminescu

 CĂLIN NEBUNUL - poemul meu

Prelucrare după basmul cules de Mihai EMINESCU.

Poem dedicat CODRUŢEI.

1(strofa)    1(secvenţa)

…Era odat’ un Împărat

Şi-avea trei fete insul,

Frumoase cum nici n-ai visat,

Să baţi întreg cuprinsul.

2

La soare te puteai uita, 5

Strălucitorul soare,

La cele trei fecioare ba,

Stînd floare lîngă floare.

3

Tustrele erau dulci comori,

Înalte, o mîndreţe, 10

Dar cea mijloacă din surori

Un pisc de frumuseţe:

4

Cu doi bujori în obrăjori

Şi buze moi ca fraga,

Doi ochi „nu-mă-uita” şi flori

În păr de aur draga.

5   2

Amu, din cîţi feciori plecaţi

Din cele patru vînturi,

Toţi fii de crai şi de-mpăraţi,

Veniţi cu-alai şi cînturi, 20

6

Bătrînul Împărat, noros,

Tunînd, fără sî-i pese,

I-alungă pe acei frumoşi,

Rîvniţi chiar de prinţese,

7

Dar mai amînă pretendenţi, 25

Zicînd că prea-s necoapte,

Să mai rămînă-o zi prezenţi,

Măcar o bună noapte…

8

Şi cum făcea, cum desfăcea,

Plecau mofluzi şi-aceia… 30

Ce dacă fata şi-i dorea,

Stîrnind în ea femeia!

9   3

Acu,-ntr-o seară, trei feciori

Veniră şi cerură

De soaţe cele trei surori, 35

Făcînd cam multă gură.

10

Dar tatăl, neînduplecat,

Nevrînd să dea niciuna,

Zicănd că nu-s de măritat,

Tustrele, măcar una… 40

11
Atunci ieşiră-afar’ cei trei

In curtea din cetate,

S-au pus să fluiere-ntre ei,

Cum numai Dracul poate,

12
Şi-atunci, iscat ca din nimic, 45

Se face-un nor mai mare,

În care fiece voinic,

Din cei trei fraţi dispare.
13   4
Rotiţi într-un vîrtej iuţit,

Ce gîndul nu-l pricepe, 50

Se duc într-un vacarm cumplit

Şi-un nechezat de iepe,
14
În zbor întins, spre asfinţit,
Topindu-se în zare –
Cei trei flăcăi care-au răpit 55
Trei zîne răpitoare.
15
Au fost trei zmei şi-au dispărut
Cu fetele tustrele…
Stă tatăl uluit şi mut
Cu ochii după ele. 60
16
Acu,-mpăratul supărat
A dat o sfoară-n ţară
În patru vînturi, răspicat,
Iar olăcarii zboară:
17   5
Că cine va găsi, îndat’, 65
Pe cele trei prinţese,
Îl unge mare împărat
Şi-i dă, fără să-i pese,
18
Comoară şi palat, temei,
Juma de-mpărăţie 70
Şi-o fată, pe ales, din trei,
Nevasta lui să fie.
19
Apoi, tot cătrănit, a dat
O straşnică poruncă,
Să-i facă turn însingurat, 75
În munţi sîlhui, pe-o stîncă,
20
Căci el va sta în turnul său,
Plîngînd să se închine,
Uitat să fie, dacă-i rău,
Bine vestit, de-i bine. 80
21
Iar treburile lui de stat,
Le-a-ncredinţat la sfetnici,
Să fie numai înştiinţat,
De se ivesc nemernici.

22   6

Acu, prin jur, ca timp, un ceas,  85

Era un sat pe-o vale

Şi-un om cu trei feciori acas’,

Cu griji şi angarale.

23

Doi dintre ei au fost ce-au fost,

Dar unul ca niciunul -  90

Şedea-n cenuşă ca un prost:

Era Călin Nebunul.

24

Dar toţi voinici, şi gospodari,

Frumoşi, voioşi, ca focul!

Şi-au zis cei doi din fraţi mai mari:  95

“ – Să ne căutăm norocul!

25   7

Să batem lumea-n lung şi-n lat,

Să le găsim pe fete!”

Sare Călin: “ – Ne-ntîrziat!

Voi fi în brînză: iete!”  100

26

“ – Hai! Că-mpăratul e zorit:

Dă bani de cheltuială,

Mîncare pentru ghiftuit

Şi strai de primeneală.”

27

Acu, ei fac dintr-o nuia  105

Un arc – săgeata zboară –

Şi-acolo unde va cădea

Fac un popas de-o seară.

28

Aruncă primul spre zenit,

Acel’ din fraţi mai mare,  110

Şi-n două zile au găsit

Un lac cu trei izvoare.

29   8

Aruncă şi cel mijlociu

Săgeata lui spre soare

Şi-au mers trei zile, vai şi chiu!,  115

Şi dau de-un lac mai mare.

30

Apoi a tras şi-acel Călin

Cu arcul o săgeată,

De-au mers trei luni de zile şi-n

Trei luni de nopţi o dată!  120

31

Dar iată locul de popas.

Şi zic cei mari în glumă:

“ – Nebunule, ne-ai cam rămas,

Parcă n-am fi de-o mumă!”

32

Popasu-i cu copaci umbroşi,  125

Pe-un mal de rîu în spume,

Doar cei viteji şi norocoşi

Îl pot găsi prin lume.

33   9

Mergînd, pe drum au terminat

Şi cremenea şi-amnarul,  130

Dar dintr-un ultim scăpărat

Şi-aprinse focul jarul.

34

Să nu se stingă nicidecum,

E musai să-l păzească,

Să-l înteţească, dacă-i scrum,   135

De vînturi să-l ferească.

35

Iar dacă, totuşi, va fi stins

Şi nu mai e văpaie,

Să taie capul celui prins

C-a adormit la paie!   140

36

Acu, cei mici adorm subit

Şi a rămas cel mare,

Da'-n crucea nopţii au venit

Un vuiet şi-o vîltoare:

37   10

Era un zmeu – Trei Căpăţîni –  145

Şi: “ – Hai la luptă cruntă!

Că-mi calci moşia din bătrîni,

Fără de drept… Hai, trîntă!”

38

“ – Hai!” – zice Nenea. Ş-o luptat,

S-a pus să-l şi răstoarne,   150

La omorît şi l-a tranşat

În trei căpiţi de carne.

39

“ – Măi, fraţilor, cît aţi dormit,

Eu m-am luptat cu zmeul.

L-am tot tăiat şi căsăpit   155

Şi iată-l, feteleul!”

40

A doua noapte, cel mijloc

Stă treaz la foc de strajă,

Iar pe l-al nopţii trist soroc

Vine-un zefir, o vrajă.   160

41     11

Acu’, cei doi au adormit

Şi-şi mîncă porcii jirul,

Zefiru-n vuiet s-a-nteţit

Şi-i un vacarm zefirul.

42

Alt zmeu, zis Patru-Căpăţîni,  165

Zice: „ – La luptă dreaptă!

Că-mi calci moşia din străbuni.
Numai să vezi, aşteaptă!”

43

„ – Hai!” – şi mijlocul s-o luptat,

S-a pus să-l ia de coarne,  170

L-a omorît şi l-a tăiat -

Patru căpiţi de carne.

44

„ – Măi, fraţilor, cît aţi dormit,

Eu m-am bătut cu zmeul,

L-am tot izbit şi dovedit  175

Şi iată-l paraleul!”

45   12

Şi s-a-mplinit un alt soroc:

Venind Călin Nebunul,

Să pună vreascuri peste foc,

Să ardă pîn’ la unul;  180

46

Acu’, cei mari adorm visînd,

Dar vine muştereul,

Cu şapte căpăţîni la rînd,

A opta fiind chiar zmeul.

47

„ – Măi, hai la luptă, bre, Călin!”  185

„ – Hai!”, zice şi mezinul –

Pe zmeu îl cunoştea deplin,

Iar pe Călin, hainul;

48

Căci zmeul era năzdrăvan,

Ca şi Călin Nebunul –   190

De zmei nu-i lipsă pe tăpşan,

Dar şi Călin e unul!

49   13

Se luptă ei, se luptă greu,

Viteji fără pereche,

Şi l-a tăiat Călin pe zmeu,  195

Da’ numai’ de-o ureche!

50

Şi-o picătură a picat

De sînge… stinge focul…

Şi-aşa, prin beznă, s-au luptat,

Pîn’ ce-a venit Norocul;  200

51

O ploaie cade din senin

Şi-i pune-un strop pe gură

Şi-atunci s-a opintit Călin:

- Să vezi tăvălitură! –

52

Pe zmeul cel împeliţat,  205

Împlătoşat cu coarne,

L-a smotocit şi l-a tăiat

În opt căpiţi de carne.

53   14

Şi-acum... ei?, ce te faci, Călin?

Foc nu-i şi nici scînteie!  210

Agale, lîngă rîul lin,

Căta tăciuni să-şi ieie.

54

Şi a ajuns la un copac.

Suind în pin, spre zare,

Zări un foc, un vîrf de ac,  215

Lucind în depărtare.

55

Coboară din copac şi cum

E jos se şi porneşte,

Se-ndeamnă fluierînd la drum

Şi-un om dormind găseşte:   220

56

„ – Măi, bună noapte, om străin!” –

Zice Călin Nebunul.

„ – Mulţam’ matale, Domn’ Călin!” –

Zice şi-acela, unul.

57   15

„ – Da’ cine eşti, bătrîn hoinar?”  225

„ – Sunt Sfîntul De-cu-Sară.”

Şi-l leagă bine de-un stejar,

Nebunul cu o sfoară.

58

Prea-bine mulţămit de-acum,

Din nou pe jos porneşte,  230

Tot fluierînd şi tot pe drum,

Alt adormit găseşte:

59

„ – Măi, bună noapte, om străin!” –

Zice Călin Nebunul.

„ – Mulţam’ matale, Domn’ Călin!” -  235

Zice şi-acela, unul.

60

„ – Da’ cine eşti? – întreabă iar.

„ – Sunt Sfîntul Miez-de-Noapte.”

Şi-l leagă bine de-un arţar,

Dar dă de altul… Şoapte:  240

61   16

„ – Măi, bună noapte, om străin!” –

Zice Călin Nebunul.

„ – Mulţam’ matale, Domn’ Călin!” –

Zice şi-acela, unul.

62

„ – Da’ cine eşti?” – întreabă iar.   245

„ – Sunt Sfîntul Zori-de-Ziuă”.

Şi-l leagă bine de un par

Să nu se facă ziuă.

63

Sfîrşită-i treaba de acum.

Din nou pe jos porneşte,  250

Tot fluierînd şi tot pe drum,

Cu rîvnă, voiniceşte.

64

Ajunge el la loc viran,

Unde zărise focul,

Lîngă o groapă, pe-un maidan,   255

Cu pirostrii cît locul –

65   17

Se fierb trei vaci într-un cazan

Şi-n spuză coace-o turtă.

Călin Nebunul, năzdrăvan,

Se miră: „ – Ce de burtă!”   260

66

În jur dorm doisprezece zmei

Şi două mari zmeoaice,

Mamele zmeilor acei,

Enormi, cît cinci ursoaice.

67

Călin Nebunu-n hîrb îşi ia  265

Vreo doi tăciuni cu care

S-aprindă focul, şi-n lulea,

Şi pleacă-n graba mare.

68

Dar o miroznă s-a ivit,

Aşa, ca voal de boare,  270

Şi, cum-ne cum, ademenit,

El gustă din mîncare.

69   18

Un strop de apă clocotit

Pică c-o buşitură

Pe zmeul mare, adormit,   275

Trezit de-acea arsură.

70

Pe o ureche i-a picat,

Iar zmeul straşnic ţipă,

Înnebunit, înfuriat,

Sculînd alţi zmei în pripă,   280

71

Şi-aceia, dacă s-au sculat,

Fac hărmălaie mare,

Prind pe Călin, bine legat,

Cu gînd să îl omoare.

72

„ – Lăsaţi-mă, că-s om sărac,   285

Mă rog Domniei Voastre…”

Dar zice zmeul spre dănac,

Cu vorbe dulci, măiastre:

73   19

„ – Dacă ne-aduci pe fata lui

Împăratul Roşu,  290

Păzită straşnic de doi şui,

Căţelul şi Cocoşul!”

74

„ – De ce n-o luaţi că sunteţi zmei

Şi tari precum o stîncă?...”

„ – Am lua-o noi, dar vezi, acei   295

Sar toţi şi ne mănîncă.

75

Noi suntem duhuri de liman,

Din cele necurate,

Pe cînd tu, om şi pămîntean,

Poţi trece lesne toate!   300

76

Cu noi Căţelul e turbat,

Cucoşul cîntă-n strună,

Ne cată straja prin palat

Şi ca pe boi ne mînă.”

77   20

Dar tot Nebunul mai viclean:  305

„ – Haideţi, măi zmei, cu mine,

Căci eu sunt om şi pămîntean

Şi-o-ţi trece toţi cu bine.

78

Cucoşul nu va mai cînta,

Nici Cîinele n-a bate…”   310

Dar taman cînd Călin vorbea,

Vede-un voinic: de coate,

79

Legat de un stejar bătrîn,

C-o funie cît şapte,

Dar insul fuge şi-i rămîn   315

Mîinile-n crengi legate.

80

Ei merg pe-o cărăruie-n şir

Spre-a Roşului cetate,

Cu iederă şi trandafiri

Şi turnuri crenelate.  320

81   21

Străbat prin codrul cel umbros

Spre pisc de stîncă şuie,

Pe lîngă rîul unduios,

Spre mîndra cetăţuie.

82

În jur tufişuri şi brădet,

Poieni de vis în floare,   325

Sub Luna poleind cochet

A rîului splendoare.

83

Dar, iată, rîu-i prăvălit –

Prăpastia-i adîncă –   330

Un pod din bîrne arcuit

Din colţ în colţ de stîncă;

84

Sub el, cascada urlă rău,

Curgînd, sclipind vioaie,

Şi se prăvale-adînc în hău,   335

Unde renasc puhoaie.

85   22

Peste cascadă, fluierînd,

Trece Călin şi zboară

Toţi zmeii necuraţi, la rînd,

Cu răgete de fiară.   340

86

Apoi pîrîul pleacă-n chei,

Ascuns de-o vale-adîncă.

Nebunul de Călin – ehei! –

E sus pe-un vîrf de stîncă.

87

Iar zmeii, răsuflînd din greu,  345

L-ajung, din munte-n munte:

„ – Călin Nebunule, eşti zmeu,

De stai mereu în frunte?”

88

Iarăşi Călin, neobosit,

Le zice: „ – Măi, zmei – drace – 350

Ce-a fost, de-acum am isprăvit,

Dar greul e dincoace!”

89   23

Pe-un vîrf golaş, urcat în cer,

Trecînd cu bine toate,

Ajung la nişte porţi de fier,   355

Închise cu lăcate.

90

Dar nu tu Cîine, nici Cucoş!...

Zice Nebunul: „ – Bine!...

Aici stă Împăratul Roş?”

Da’ nu-i răspunde nime’.”   360

 

(va urma) 

 Savin BADEA