CÎNTAREA CÎNTĂRILOR

 

 CÎNTAREA CÎNTĂRILOR

Emiliei, cea demnă de iubire, soţia mea (această reversificare).
(În greceşte, Emilia înseamnă “cea demnă de iubire”.)


Poem erotic /cinematografic.  
Prelucrare după Biblie.   
(Reversificare după Solomon).  


MOTTO:
„…dacă dragoste nu e, nimic nu e…”
(Marin PREDA, în finalul romanului „Cel mai iubit dintre pămînteni.


 I

1
1
Poetul:
În Biblie e un izvor
Ca prăvălit din creste,
Un susur lin, fermecător,
O blîndă boare este:
„Cîntare a cîntărilor”, 5
Dulci armonii celeste,
Iubire a iubirilor,
Povestea din poveste…
2
Un cîntec inspirat de Domn,
Preasfîntul, Preacuratul, 10
Un minunat diapazon –
Femeia şi bărbatul –
Cîntare a lui Solomon,
Poetul, împăratul,
Care iubeşte un demon 15
Ce-i bîntuie palatul…
3
În viers e vorba de-un iubit,
Ce-şi laudă iubita,
Un împărat îndrăgostit
De ea, israelita, 20
Cea care parcă l-a vrăjit,
Cînd fulgeră clipita,
Cînd dăruită l-a robit,
Frumoasă, Sulamita.
2
4
Ea zice:
Sulamita:
„- Vreau să te sărut, 25
Să mă săruţi întruna,
Să mă dezmierzi nemaivăzut
Cu braţul şi cu mîna.
De dezmierdarea ta s-ascult,
Ce-mbată, totdeauna, 30
Nu-i vin pe lume mai plăcut
Să-nlocuie vreuna!
5
Nu-i trandafir aşa frumos
Şi nici-o altă floare,
Care să-mprăştie miros 35
Şi-o mai plăcută boare,
Ca tot parfumul tău duios
Vărsat să mă doboare,
Ca numele tău maiestos
Rostit cu încîntare. 40
6
De-aceea tu eşti minunat
Şi înţelept, poete,
Nu c-ai fi mare împărat,
Stăpîn peste brunete,
Dar tu săruţi întîrziat, 45
Cu dezmierdări încete…
Eu te iubesc nemaivisat,
Mai mult ca alte fete!
3
7
Hai, vino, s-alergăm prin văi,
Nu prin odăi vetuste. 50
Şi nu mă trage spre odăi,
Să mă aprind în fuste.
Tu mă cutreieră pe căi,
Uitate şi înguste,
Să înfloresc sub ochii tăi, 55
Prin văile lacustre.
8
Şi vom fi veseli, bucuroşi,
Ne-om hîrjoni pe grinduri,
Te voi feri de curioşi,
De griji şi grele gînduri. 60
Căci vei sorbi doi ochi frumoşi,
Tăciuni în două linguri,
Cînd te vor îmbia focoşi,
Ded vom rămîne singuri.
4
9
Voi, fete din Ierusalim, 65
Mă ştiţi cam negricioasă,
Dar soarele ce îl privim
Sărută faţa-mi arsă.
Şi, ditre-acelea ce iubim,
Sînt eu cea mai frumoasă: 70
Ca în Chedar un cort sublim
Şi un covor de-acasă.
10
Am părul negru, abanos,
Mi-e pielea măslinie,
Mi-e glasul cînt melodios, 75
Privirea mea e vie…
Adesea, cînd mă plimb pe jos,
Din şolduri dînd mlădie,
Plîng toţi bărbaţii dureros,
Căci toţi mă vor soţie! 80
11
Chiar fiii mamei mele vor
Să plec de-acasă paşnic,
Să pier din calea vieţii lor,
S-ajung la vie paznic.
Căci mă doreau cu un fior, 85
M-ar fi iubit năpraznic,
De n-aş fi sora lor, de dor
Ar fi murit prea-groaznic.
12
Eu, viţa viei lor din vii
Şi strugurii dulceţii, 90
O mai păzii, dar nu păzii
În via frumuseţii:
Ea, frumuseţea, mă iubi
Cu floarea tinereţii –
Înnebunesc în vis copii, 95
Bezmeticesc drumeţii!
5
13
Azi eşti copilul ce-a găsit
Un fagure de miere,
Tu, fericitul meu iubit,
Ce inima mea cere. 100
Spune-mi, pe unde te-ai pornit
Cu turma de plăcere,
Pe la amiezi, neobosit,
Sub lina adiere?
14
De ce, sedusă de dorinţi, 105
Mă rătăceşti prin lume,
Cu sîni tremurători, fierbinţi,
Să-i mîngîi tu anume?…
Unde stai tu, cel care minţi
Cu dulce-nţelepciune? 110
„Cunoaşte turma după prinţ!”,
Fac prietenii tăi glume…”

15
Solomon:
„- Tu, cea mai dragă din femei,
Frumoasa mea ochioasă,
Nu spulbera din ochi scîntei, 115
Mînia ta o lasă:
Ia urma oilor, de vrei,
La umbra cea mai deasă.
Îţi paşte iezii lîngă miei,
În turma mea miţoasă. 120
16
Te ţine-aproape de păstori,
Nu le strica alaiul,
Bea lapte de la mulgători,
Să-ţi îndulcească graiul…
Popas vom face-n şezători 125
Cu flautul şi naiul.
Peste colibă ningem flori -
Închipuieşte-ţi raiul!
6
17
Tu, cea focoasă, fără somn,
Pari iapa înhămată 130
La carăle lui Faraon,
Cea mai ciudată fată.
De te iubeşte Solomon,
Nu e mirare. Iată,
Mă-mbrăţişezi ca un dragon, 135
Te laşi îmbrăţişată.
18
Superbă floare am văzut!
Eşti topată ca o floare.
Obrajii tăi au ten plăcut,
Sînt piersici visătoare. 140
Iar lănţişoarele, la gît,
Au flori de pietre rare.
Pe gîtul care îl sărut
Înşir mărgăritare.
19
Un lanţ cu filigran zeiesc 145
Voi porunci la faur,
Să-l pun la gîtul tău firesc,
Cum pun pe frunte laur.
Va fi un dar împărătesc,
Argint stropit cu aur, 150
Chiar dacă am să îl plătesc
C-o parte din tezaur.”
7
Sulamita:
20

„ – Azi, împăratul meu stă jos,
Într-un ospăţ, la masă.
Eu nard înmiresmat miros, 155
Sunt floarea lui aleasă.
Pe pieptul meu, el, drăgăstos,
Mănunchi de mirt miroase,
Ca şi buchetul alb, frumos,
Pe sînul de mireasă. 160
21
Pe ţîţa mea a adormit,
În flori de măliniţă:
Ca pe un strugure vrăjit,
La En-Ghedi pe viţă.
Mă cheamă-n vis abia şoptit, 165
Crezîndu-mă fetiţă,
Care îl cheamă la iubit
Cu ochi de porumbiţă.”

Solomon:

22
„ – Frumoasă eşti, iubita mea,
Eşti tu cea mai frumoasă! 170
Să arzi pe bolta mea ca stea,
O steauă luminoasă…”

Sulamita:

„ – În calde nopţi de catifea
Luci-voi bucuroasă,
Dar eu, iubitul meu, m-aş vrea 175
Cu tine stînd „acasă”:
23
Să fim ca doi copii frumoşi,
În flori s-aşternem patul,
Sub „grinda” codrilor umbroşi
Să doarmă împăratul… 180
Dar fi-vom, oare, norocoşi
Să „pardosim” „palatul”
Cu frunza unor chiparoşi,
De-a lungul şi de-a latul?”
II
8
24
„ – Sunt trandafir de Saron, blînd, 185
Subţire-s ca şi crinii.
Sunt crin şi trandafir arzînd
Prin tufele grădinii…”

Solomon:

„ – Da. Tu eşti crinul meu plăpînd,
Ce-l năpădiră spinii: 190
Tu, dintre fete ieşi rîzînd,
În chiotul mulţimii!”

Sulamita:

25
„ – Un măr de floare potopit,
Într-o pădure mare,
Aşa eşti, dragul meu iubit, 195
În strai de sărbătoare,
Între cei tineri răsărit,
La joc şi vînătoare.
Iar eu, sub mărul tău rotit
Sorb dulcea-ţi sărutare. 200

9

26
Mă du în „sala de ospăţ”,
Poiana însorită,
Ca dragostea să ţi-o învăţ,
Cu dragostea-mi sporită.
Cînd inima mi-e steag pe băţ, 205
De-o dragoste lovită,
Tu mă învaţă la răsfăţ
Şi fă-mă fericită!
27
Cu stînga ţine capul meu,
Cu dreapta mă alintă, 210
Ca să adorm la pieptul tău,
Într-un zefir de mintă.
Dar întăreşte-mă mereu,
Din struguri fă-mi plăcintă,
Pe braţul tău, bolnavă eu, 215
Tu vînător, eu ţintă…
28
Voi fete din Ierusalim,
Vă jur pe căprioare,
Pe soarele ce îl slăvim,
Pe inima ce doarew: 220
Să nu treziţi, să nu stîrnim
O dragoste prea mare…
Ea vine! Dulce chin sublim.
Şi negreşit apare…

10

29
Vede-ţi-l? Vine obosit, 225
Acum ca prima oară,
Din munte parcă prăvălit,
Torent de primăvară…
Aud iar glasul său iubit
Cum tainic cheamă iară, 230
Cu susur lin, rostogolit,
Un pui de căprioară.
30
El este cerb sosit tiptil
Din rariştea sihastră 235
Şi, furişat ca un copil,
Mă strigă la fereastră:
Printre zăbrele, pare tril
De pasăre măiastră,
Ce-ncîntă noaptea de april
Şi steaua mea albastră. 240
11
31
El zice:
Solomon:
„ – Vin’ să te sărut,
Să te sărut întruna,
Căci, iată, iarna a trecut,
Pe cer răsare luna.
Şi ploaia biciul şi-a pierdut 245
Şi a fugit nebuna,
Lăsînd pe cîmpul renăscut
Doar flori, ca totdeauna.
32
Şi, iată, zorii s-au trezit,
E vremea de cîntare: 250
O turturea a ciripit
Şi o privighetoare…
E cîmpul parcă smălţuit,
Sunt văile în floare,
Smochinul s-a mai pîrguit, 255
Curmalii dau răcoare…
33
Pluteşte-n văi un iz divin,
Prăpastia-i adîncă…
Eu, porumbiţa mea, revin
Sub scobituri de stîncă. 260
Să te răpesc, să ne iubim,
Aşa să dai poruncă,
Să hoinărim, să chiuim,
Pe cîmpuri şi pe luncă…
34
Ţi-arată faţa ta de vis, 265
Cîntarea ta să zboare
Prin văile de nedescris,
De eşti tu păzitoare.
Să fugă vulpile ce ni-s
Prin vie stricătoare, 270
Căci viţa floarea şi-a deschis,
Vor strugurii iar soare!”
12
Sulamita:
35
„ – Eu sunt a lui şi-al meu iubit
Turma prin crini doseşte.
Eu, hoinărind, m-am rătăcit 275
Şi plîng copilăreşte:
Iubitule, dac-ai glumit,
Întoarce-te, porneşte,
Căci o răcoare s-a-nteţit
Şi umbra serii creşte… 280
36
Şi iar mi-e dor de vraja ta,
Ca-n fiecare seară,
Cînd răsuflaresa mea şi-a ta
Se împreună iar…
Porneşte iute, nu mai sta, 285
Fă salt de căprioară,
Înfrînge depărtarea rea,
Tu munţii îi coboară!”
III
13
37
„ – M-am zvîrcolit în aşternut
Şi te-am căutat în noapte, 290
Aşa cum cauţi ceva pierdut
În oala cea de lapte.
Te cunoşteam după sărut,
Din dezmierdări şi fapte.
Aşa cum luna ne-a ştiut, 295
După surîs şi şoapte…
38
Dar de găsit nu te-am găsit…
Atunci ideea-greier
M-a chinuit şi ispitit,
Ca-ntr-un anume treier, 300
Pe străzi şi uliţi, rătăcit,
Cetatea s-o cutreier,
În preumblat neobosit,
C-un gînd aprins în creier:
14
39
Să te iubesc necontenit, 305
Să mi te cat nebună:
„Nu l-aţi văzut pe-al meu iubit?”,
Aşa să strig la lună.
Întreb pe toţi: „L-aţi întîlnit?”,
Ei cată împreună… 310
Dar, iarăşi, nu te-am mai găsit.
Şi inima mea tună!
40
Cetatea toat-am ocolit,
În rînd cu păzitorii.
Ei, parcă-parcă, te-au zărit, 315
Cînd se vărsară zorii.
Cînd, în sfîrşit, te-am regăsit,
M-au apucat fiorii:
Erai tu cîntecul vrăjit,
Eu, strunele viorii! 320
15
41
Te-am luat de mînă obosit,

În zorii dimineţii,
Şi te-am purtat neadormit
Prin tot tumultul pieţii,
Pînă la casa de granit, 325
Din via frumuseţii,

La mama ce m-a zămislit,
Dîndu-mi comoara vieţii…
42
Voi, fete din Ierusalim,
Vă jur pe căprioare, 330
Pe soarele ce îl slăvim,
Pe inima ce doare:
Să nu treziţi, să nu stîrnim
O dragoste prea mare…
Ea vine! Dulce chin suiblim. 335
Şi negreşit apare…
16
43
Ce vînt se iscă din pustiu,
În ceruri lin se suie,
Ca nişte stîlpi de fum zglobiu,
De mir şi de tămîie? 340
Ce abur leneş, străveziu,
Cu iz ca de lămîie,
Se deapănă pînă tîrziu,
Mirosul să-i rămîie?
44
E Solomon, monarhul dur, 345
În baldachin pluteşte,
Cu şaizeci de viteji în jur,
Plătiţi împărăteşte.
Din Izrael sunt. Împrejur,
Stau pururi ostăşeşte, 350
Să nu ajungă nici-un fur,
La Împărat, fireşte…
45
Ei poartă sabie şi scut.
În luptă nu se joacă.
El, împăratul, le-a cerut 355
Să lupte şi să tacă.
Nici-un duşman nu i-a bătut
Şi n-a putut să treacă.
Nici-un erou nu s-a născut
În luptă să-i întreacă. 360
46
Imperialul baldachin,
Făcut de Maiestate,
E un pridvor de aur fin
Bătut cu nestemate.
Iar în contururi de rubin 365
O purpură se zbate:
Ascunde jeţ de jad şi pin,
Rezemători curate.
47
Mijlocu-i e împodobit
Cu o alesătură, 370
Ţesută numai în argint
Şi aur, pe măsură.
Dar oare cine a iţit
Din lîna cea mai pură
O prea frumoasă la privit 375
Şi mîndră ţesătură?
17
48
Voi, fete din Ierusalim,
Mereu fermecătoare,
Pe care ţesătură ştim
S-o dăruim sub soare? 380
Cu vrajă noi împodobim
Lectica păşitoare:
Din toată inima iubim
Pe Solomon cel Mare.
49
Veniţi, voi, fete din Sion, 385
La marginea pustiei,
Să preamăriţi pe Solomon
Şi frumuseţea viei!
Căci l-a împodobit ca Domn
Coroana cununiei. 390
El e al dragostei demon,
În ziua veseliei!”
IV
18
50
Solomon:
„ – Frumoasă eşti, iubita mea,
Eşti tu cea mai frumoasă!
Cu ochi de porumbiţă rea, 395
Sub valuri de mireasă.
Cu părul despletit aşa,
Zglobie, bucuroasă,
Pari capra mea care sărea
Prin iarba cea mai grasă! 400
51
Iar dinţii care-i dezveleşti,
Par turme de oi tunse,
Albite-n scăldători drăceşti,
Cascade reci, ascunse.
Pe gură buze îngereşti 405
Cu fin cîrmîz sunt unse.
Cu ele parcă porunceşti
Cuvinte tainic spuse.
52
Obrajii tăi au ten plăcut,
Sunt rodii cîntătoare. 410
Iar gîtul tău neîntrecut
E ca un turn în soare.
Ca la Damasc un turn ştiut,
Cu scuturi lucitoare:
Pe gîtul care ţi-l sărut 415
Înşir mărgăritare.
53
Pe ţîţa ta eu m-am trezit
În flori de măliniţă.
Te mîngîi şi privesc uimit
La fiecare ţîţă: 420
Ele sunt pui de cerb gonit
Din crini şi lămîiţă.
Aştern pe sînul tău vrăjit
Buchet de mirt şi viţă.
54
Iată, răcoarea s-a-nteţit 425
Şi umbra serii creşte.
Eu vin la tine negreşit
Căci dorul meu sporeşte.
Şi tu eşti mirul cel sfinţit,
Tămîia ce iubeşte, 430
Femeia care m-a răpit,
Zîmbind dumnezeieşte.
19
55
Şi tu eşti cea fără cusur,
Iubito, via las-o,
Vom merge în Liban, ţi-o jur, 435
Şi vom sui, mireaso,
Munte de munte, împrejur,
În dar să ai, aleaso,
Pe vîrful Amana, să fur
Din nurii tăi, frumoaso! 440
56
Să speriem chiar leii toţi,
De cearcă să ne-nfrunte.
Pe pardoşi să-i gonim ca hoţi,
Scăpînd de griji mărunte.
Ne pizmuiască cei netoţi, 445
Că ne-am retras pe munte,
În vizuini de lei, să poţi
Să mîngîi a ta frunte.
20
57
Iubita mea, ce mi-ai făcut?
Privire gînditoare, 450
Ce lănţişoare ai la gît,
Sclipind mărgăritare?
Sau ochii care îi sărut,
Pe fiecare floare,
Îmi luasră inima şi-atît… 455
Şi inima mă doare!
58
De dezmierdarea ta ascult:
Lipici ea are oare?
Nu-i vin pe lume mai plăcut
C-a ta îmbrăţişare. 460
Nu-i trandafir nemaivăzut
Şi nici o altă floare,
Să-mprăştie miros făcut
Din zîmbet şi mirare.
59
Pe gura mică am găsit 465
Un picur ca de miere:
Beau, parcă, lapte îndulcit
La orice mîngîiere.
Eşti nardul cu miros iubit,
Răcoare, adiere. 470
Miroşi ca un Liban rîvnit,
Cînd inima ta cere.
21
60
Eu am grădini de nedescris,
Cetate şi palate,
Fîntîni cu susurul închis, 475
Izvoare fermecate,
Am pus pecete pe înscris
Şi le-am păstrat aparte,
Să ţi le dăruiesc în vis,
Să te trezeşti cu toate. 480
61
Căci tu, balsamul meu, vei şti
Ce gînduri mă frămîntă:
Tu fii mireasa mea şi fii
În orice zi la nuntă:
Să-mi umpli casa de copii, 485
Pînă vei fi căruntă,
Să-i cert de-or face nebunii,
Să-i ţuc de-or face turtă.
62
Vor fi şi bucuria ta,
Cînd rod vei da în toate: 490
Mălin, Şofran şi Viorea,
Smirnă, Aloe poate,
Zoreaua, Trestia, aşa…
Sau alte roade coapte,
Copiii tăi, minunea mea, 495
M-or bucura cît… şapte!
22
69
Fîntînă din grădini de vis,
Izvor de apă vie,
Ce udă un Liban încins,
Frumoasa mea din vie, 500
Azi cheamă vîntul necuprins
Şi-un crivăţ din pustie,
Să stingă dorul meu aprins
Şi liniştea să-mi vie.
64
Să zboare un miros divin 505
Pe-o linişte adîncă!
Eu, porumbiţa mea, revin
În crăpături de stîncă…”
Sulamita:
„ – Iubitul meu, să ne iubim,
Aşa să dai poruncă, 510
Să hoinărim, să chiuim,
Peste cîmpii şi luncă!…”
23
65
Solomon:
„ – Grădină cu ales parfum,
Feerică grădină,
Îmbelşugată-n rod acum, 515
De dragostea mea plină,
Oriunde rătăcesc pe drum,
Din orişice pricină,
Cu amintirea ta mă-ndrum,
În mine-ai prins tulpină!” 520
66
Sulamita:
„ – Tu intră în grădina mea!
Şi nu la alte fete.
Gusta-vei poama, bună, rea,
Cu poftă, pe-delete.
Fura-vei rod, ce rod vei vrea, 525
De pildă buze zvelte,
Cînd sărutarea mea vei bea,
Ca din izvor, de sete.
67
Şi vino, vesel vînt poznaş,
Grădina mea s-o nărui 530
Şi doar miresmele să-mi laşi,
În jurul lui să stărui…
Şi fă-mă flutur-fluturaş,
Petală peste măru-i,
Să mă iubească pătimaş, 535
Cu dragostea să-l dărui!”
68
Solomon:
„ – Azi intru în grădina ta,
Cum inima ta cere:
Adie smirna cea mai cea,
Beau vin, nectar şi bere. 540
Apoi, pentru dezbăt, aş vrea
Un fagure de miere…
Beţi, prieteni, dragostea se bea,
Gustaţi-o cu plăcere!”
V
24
69
Sulamita:
„ – Adorm cu gîndul dus la el, 545
Inima, paj, veghează.
Iubitul meu, plouat niţel,
Mă cheamă şi oftează:”
Solomon:
„ – Deschide uşa, puţintel,
Că-i noapte, nu-i amiază, 550
Că s-a pornit un vînt mişel,
Peste pustiu e groază!
70
Iar ploaia biciul şi-a pornit,
Peste Pămînt iar plouă,
Bezmetic uragan hulit 555
Mi-a pus în plete rouă.
Neprihănito, tu, grăbit,
Mai fă o pîine nouă
Şi toarnă vinul tău vrăjit
C-o sărutare, două…” 560
71
Sulamita:
„ – Vei fi, iubite, îndoit,
Vei şti că nu se poate:
Am sînii goi, sunt fruct oprit
Şi dorm pe dezbrăcate.
Picioarele mi le-am sfinţit 565
Cu smirnă. Sunt curate.
Cum să mă dărui chinuit?
Cum umblu prin cetate?
72
Dar el s-a mîniaqt un pic,
Prea aprig să-nţeleagă. 570
S-a opintit ca un voinic
Cu uşa mea beteagă.
Eu trag zăvorul şi… nimic!,
Zîmbesc degeaba dragă,
Sub albul voal de borangic, 575
Geaba m-arăt întregă!
73
Se scurge smirna, strop cu strop,
Mirosul ei păleşte.
Afară-i uragan, potop…
Iubitu-mi biciuieşte! 580
El fuge-n tropotit galop,
Iar depărtarea creşte.
Degeaba strigăt, sîrg miop,
Ce mă înnebuneşte!…
25
74
Un ropot de zăgaz trăznit 585
Dă vuiete vîltorii.
Eu fug. Sunt pui de cerb gonit,
Cînd se vărsarii norii.
Cetatea iar am ocolit,
Dar, uite, păzitorii 590
M-au tot bătut şi m-au rănit,
De mă tot trec fiorii.
75
Pe ziduri, un străjer infirm
Mă roagă şi m-alintă
Să ne jucăm, să ne iubim, 595
Să îl îmbăt cu mintă…
Voi, fete din Ierusalim,
De orişicare gintă,
Bolnavă-s eu de-un chin sublim:
El vînător, eu ţintă! 600
76
Vedeţi? El este chinuit
De-un dor ce îl doboară,
Un munte lesne prăvălit,
Torent care coboară.
Aud iar glasul său iubit, 605
Zefir pe o vioară,
Un susur lin, rostogolit,
În zori de primăvară…”
26
77
Păzitorii:
„ – Tu, cea mai dragă din femei,
Minune-ncîntătoare, 610
Făclie, pulberi de scîntei,
Visare şi splendoare,
De ce-l iubeşti, de ce îl vrei
Pe Solomon cel Mare?
Porţi amăgirea în cercei 615
Şi în mărgăritare!
78
Alege-ţi alt iubit cu drag,
Pe altul îl îmbie,
Pe alt tărîm, pe alt meleag, 620
La altul fii mireasă-n prag,
Alt fericit să fie,
Înşire altul alt şirag,
Fă-i altuia lipie!”
27
79
Sulamita:
„ – Dar el e-alesul meu întîi, 625
Sunt prima lui aleasă.
Şi cortul lui, palatul lui,
Îmi sunt umbrar şi casă.
Cu drag pe munţii lui mă sui,
Alerg prin văi voioasă, 630
Mă pierd prin codrii lui sîhlui,
Prin via lui umbroasă.
80
De-aţi umple ţara cu bărbaţi
Din fiece cetate,
De peste mări ţi ţări purtaţi, 635
Din mii şi mii de sate,
Nu ştiţi doi ochi mai migdalaţi,
Mustăţi mai parfumate,
Obraji mai rumeni, mai curaţi,
Sau buze mult visate. 640
28
81
Coroana lui din aur pur,
Purtată vitejeşte,
Cu diamante înconjur,
Pe fruntea lui luceşte.
Iar vîntul, corbul cel obscur, 645
În păru-i leneveşte…
Ca valul înspumaţi şi sur,
Pe marea ce vuieşte.
82
Doi ochi, doi porumbei rotaţi
Pe-o margine de zare, 650
În lapte şi cafea scăldaţi,
Stau floare lîngă floare.
Iar obrăjorii parfumaţi
Sunt piersici visătoare.
Pe buze nişte crini curaţi 655
Au pus mărgăritare.
83
Şi mîna care o sărut
E-o piatră măslinie
La un inel aşa plăcut,
O mînă ce mîngîie… 660
E trupul drag şi cunoscut
Ca o statuie vie,
Din fildeş şi safir făcut
Ca ziua azurie.

84
Picioarele? Doi stîlpi de jar 665
Pe geana dimineţii,
Pe temelia de pojar
Din tot tumultul pieţii.
E tînăr, un Liban solar,
Cîntat de toţi poeţii, 670
E cedrul, mîndrul legendar,
Din via frumuseţii.
85
Dulceaţă e – să o sorbim! –
Un farmec pur, candoare,
Un chin de dragoste sublim, 675
În inima ce doare…
Să îl slăvim, să îl iubim,
E Solomon, cel Mare…
Voi, fete din Ierusalim, 680
Sfioase căprioare!…”
VI
29
86
Păzitorul:
„ – Pe care căi, pe care drum
Se bîntuie iubitul?
Pe ţîţa cui, ca un parfum,
Adoarme fericitul?
Pe unde oare să-ţi îndrum 685
Şi paşii şi ghicitul?
Frumoaso, care plîngi acum,
Cum să-ţi opresc sughitul?…”
87
Sulamita:
„ – El vine, iată-l în grădini.
Păstorul e-n grădină. 690
Din trandafiri alege crini,
Să prindă rădăcină.
Ce-mi pasă, dacă ochi haini
Privesc peste mejdină?
Eu în grădină n-am ciulini, 695
De rodul lui sunt plină!
88
Sunt toată-a ta, iubitul meu,
Grădina ta rodeşte!
Tu eşti al meu, iubit mereu,
Cum nu se mai iubeşte! 700
Adorm în vis pe braţul tău,
Cu dreapta mă fereşte,
De eşti pescar, bolnavă eu,
În mîna ta sunt peşte!…”
30
89
Solomon:
„ – Frumoasă eşti, iubita mea, 705
Eşti tu cea mai frumoasă!
Ca în Ierusalim o stea,
Sub steag o oaste deasă!
Cu părul despletit aşa,
Zglobie, bucuroasă, 710
Eşti o căpriţă care vrea
Din iarba cea mai grasă.
90
Iar dinţii care-i dezveleşti
Sunt turme de oi tunse,
Albite-n scăldători drăceşti, 715
Cascade reci, ascunse…
Obrajii, rodii ingereşti,
De pîrgă sunt pătrunse.
Împrăştii vrajă, de şopteşti
Cuvinte tainic spuse… 720
31
91
Împărătese am şaizeci,
Savante răpitoare.
Iar ţiitoare am opzeci,
Zurlii, nevoie mare!…
Haremul cu havuzuri reci 725
E plin de fete, care
Se ofilesc, cînd tu petreci,
Tu, stea uluitoare!
92
Ferice fie mama ta,
Cea care te alintă, 730
Doar tu eşti fericirea mea,
Te ştie fericită!
Orice împărăteasă vrea
Să fie cea iubită.
Doar tu, din toate, îmi eşti stea, 735
Cea mai neprihănită!
93
Eşti un luceafăr luminos,
Frumoasă eşti ca luna,
Şăgalnic cînt melodios,
Un vis de totdeauna. 740
Arar, ţi-e rîsul dureros,
Cu tremur scurt ca struna,
Cînd vîntul unui gînd noros
Dezlănţuie furtuna. 740
32
94
Te-ai rătăcit, iubirea mea, 745
Prin noaptea sidefie,
Printre araci cu o nuia,
Gonind din vulpi prin vie?
Pe ce cărare fugi? Te vrea
O altă-mpărăţie? 750
Te-a ispitit vreo zînă rea
Să-i ţii tovărăşie?
33
95
Vezi? Timpul zboară, sunt grăbit,
Mă fulgeră clipita.
Răsună un alt cînt vrăjit 755
Şi-mi tulbură ursita:
Sunt Împăratul înrobit
De tine, Sulamita,
Un înţelept îndrăgostit
Ce-şi laudă iubita: 760
96
Voi, fete din Ierusalim,
O ştiţi pe negricioasă?
Căutaţi-o! Vreau să o găsim,
S-o ştiu din nou acasă!
Te-ntoarce, dulce rai sublim, 765
Mireasa mea aleasă,
Căpriţa mea, să ne iubim,
În iarba cea mai deasă!
97
Căci iar e floare-n meri şi nuci,
E iarbă prin ponoare, 770
În vie crapă muguri dulci,
Dau rodiile-n floare!
Hai, vino, să fugim prin lunci,
Cu iezi şi cu mioare,
Sub tril de turturea şi cuci 775
Şi de privighetoare!…”
VII
34
98
„ – Rotunde coapse ţi-am făcut,
În dezmierdări, întruna.
Bustul întors, pahar umplut
Cu vin, e tors cu mîna. 780
Piciorul care ţi-l sărut,
Mai tremură ca struna,
Un giuvaer neîntrecut
Sau fald prelung, totuna.
99
La dans, mlădie ca un rîu, 785
Un şarpe pe nisipuri.
Eşti o cascadă fără frîu,
Naivă în tertipuri.
Eşti ca un snop uitat, de grîu,
Sub roi de cip-ciripuri, 790
Cu crini încinsă peste brîu,
În felurite chipuri.
35
100
Pe ţîţe tari, doi pui de cerb
Cu boturi uzi de rouă,
Am pus parfum de mirt superb 795
Şi număr: una… două…
Şopteşte un străvechi proverb:
„A veche pare nouă” –
Pe care s-o aleg în herb?
Mi-s scumpe amîndouă! 800
101
Tu, mărul meu, măr dăruit,
Ţii ţîţele ca mărul,
Ele sunt strugure vrăjit
Ce-mi spune adevărul:
De ai visat, de ai minţit, 805,
De te îndeamnă dorul
De-ţi este somnul postenit,
De te-a pătruns fiorul…
36
102
Au ochii tăi „ceva” ştiut.
Stau floare lîngă floare. 810
Ca nişte lacuri ce-am văzut,
Sclipind strălucitoare.
Iar gîtul care ţi-l sărut,
De eşti tu visătoare,
E ca un turn la fel făcut, 815
Să cheme la visare.
103
Pe creştet pun cununi de flori,
De pildă, maci şi viţă,
Chem porumbeii cei uşori
Să-ţi lege în cosiţă. 820
Şi, dăruită cu comori,
Te-am înălţat „crăiţă”,
Eu, Împăratul visător,
Robit de-o păstoriţă.
37
104
Pe stînga te aştern pe braţ, 825
Cu dreapta n-am răbdare,
Să te dezmierd cu mult nesaţ,
Pe săni şi pe picioare…
Şi tu miroşi de prin fînaţ
A nu ştiu care floare, 830
Tu, porumbiţa mea din laţ,
Ce-mi dai o sărutare.
105
Îţi zic: „ – Voiesc să te iubesc,
Le lasă toate baltă!”:
Parcă harapnice pocnesc 835
Şi pieptul tău tresaltă.
Mă înfierbînţi şi mă zoresc.
Fac mîna mea unealtă,
Dar sărutarea ce-o primesc,
O vrea pe „cealălaltă”!… 840
106
Pe gură dulci săruturi ţes –
A măr miroase gura…
Îmi torni pe buze vin ales,
Cu drag întreci măsura!
Sărutul la sărut dă ghes, 845
Parcă ne-am da de-a dura,
Neobosiţi, ne-am înţeles,
Să încîntăm natura…”
38
107
Sulamita:
„ – Eu sunt a lui şi-al meu iubit
Turma în crini doseşte…
Umbrele, parcă, s-au lungit,
Răcoarea serii creşte.
Eu între flori am adormit,
Visînd copilăreşte,
Că m-a certat, că m-a gonit, 855
Că nu mă mai iubeşte!
108
Hai, vină, s-alergăm prin văi,
Şi-n lunci, pe săturate,
Prin mandragore, în zăvoi,
Sub sălcii aplecate. 860
Şi mă cutreieră pe căi,
Ştiute şi umblate,
S-adorm, de drag, sub ochii tăi,
La un popas, prin sate.
109
Voi hoinări prin meri şi nuci, 865
Prin ierburi, pe ponoare,
În via cu miresme dulci
Şi-n cîmpul cu mioare.
Te mulţumesc de zbeg atunci
Doar cu o sărutare, 870
Dar de mă mîngîi şi mă culci,
Te voi iubi mai tare!
110
Să ne ascundem amîndoi,
Într-un amurg de sînge,
În vreo colibă din zăvoi, 875
Sub salcia ce plînge.
Avem bucate pentru doi,
De-o foame ne-o ajunge…
Să mă iubeşti, atîta voi,
Mai tare tu mă frînge!… 880
VIII
39
111
„ – De mi-ai fi frate-adevărat,
Chioar fiul mamei mele,
Tot te-aş iubi, fără păcat
Şi fără patimi grele.
Şi n-o fi nimeni supărat,
Nu e nici foc, nici jele:
Tu eşti bărbatul cel visat
Să îl iubesc sub stele!
112
Te-aş duce, frate uluit,
În zorii dimineţii, 890
La mama ce ne-a zămislit
Şi ne-a dat darul vieţii,
Să ne dezlege de iubit,
Zicînd ce-au zis poeţii!
Sau vrei din vinul meu rodit 895
În via frumuseţii?…
40
113
Pe stînga să mă culci pe braţ,
Cu dreapta n-ai răbdare,
Să mă dezmierzi într-un nesaţ,
Pe săni şi pe picioare… 900
Şi tu miroşi de prin fînaţ
A nu ştiu care floare,
Tu, porumbelul meu din laţ,
Ce-mi dai o sărutare.
114
Voi, fete din Ierusalim, 905
Vă jur pe căprioare,
Pe soarele ce îl iubim,
Pe inima ce doare.
Să nu treziţi, să nu stîrnim
O dragoste prea mare… 910
Ea vine! Dulce chin sublim.
Şi negreşit apare…
41
115
Sunt Sulamita. Te-am găsit,
Dormind sub măr la soare,
Pe locul unde ai venit 915
În lumea rea şi mare.
Tu eşti ca mărul, măr rotit,
În strai de sărbătoare,
Un măr de floare potopit,
Într-o pădure mare. 920

116
Te-am sărutat pe braţ, pe piept,
Pe inima ce doare…
Eu, sărutarea ta aştept
S-o pui, cu nerăbdare.
Sărutul ce ne-am dat e drept 925
POecetea noastră, care
A întărit prea-înţelept
O dragoste sub soare !
42
117
Eu am o soră măricea,
Ce n-are ţîţe încă… 930
E ca o mică turturea
În tril şi joc prin luncă.
N-o pot zidi, n-o pot certa,
Cînd flăcări vii aruncă.
Ştiu, va primi curînd şi ea 935
A dragostei poruncă!
118
Am fost zidită… Astăzi zbor
Pe-azur ca porumbiţa!
Mi-aţi pus şi paznic şi zăvor…
Am doborît portiţa! 940
În turn mă ţineţi… Eu cobor,
Zburînd în vînt cosiţa!
Ce vreţi ? Iubesc ! Iubesc cu dor,
Cînd dă în muguri viţa…
43
119
Un Împărat îndrăgostit, 945
În floarea tinereţii,
Avea o vie de păzit
Pe drumul scurt al vieţii ;
Pe Sulamita, vis şi mit,
Şi via frumuseţii. 950
Iar păzitorii s-au plătit
Cu aurul cetăţii.
120
Tu, Împărate, fii slăvit !
Cu slavă tu domneşte !…
Ia-ţi aurul cel risipit, 955
Pe cei săraci cinsteşte !…
Căci via mea e fruct oprit
Şi cine o pofteşte,
Va şti de-un Împărat robit
De fata ce-l iubeşte… 960
121
Tu intră în grădina mea !
Şi nu la alte fete…
Gusta-vei poama, bună rea,
Cu poftă, pe-ndelete.
Fura-vei rod, ce rod vei vrea, 965
De pildă, buze zvelte,
Cînd sărutarea mea vei bea,
Ca din izvor, de sete.
44
122
Vedeţi-l? Vine obosit,
Acum ca prima oară, 970
Din munte parcă izgonit
Un pui de căprioară…
Aud iar glasul său vrăjit,
Cu tîlc cum cheamă iar,
În murmur lin, rostogolit, 975
Torent de primăvară”:
123
„ _ Voi, fete din Ierusalim,
Vă jur pe căprioare,
Pe soarele ce îl slăvim,
Peinima ce doare: 980
Să nu treziţi, să nu stîrnim
O dragoste prea mare –
Ea vine! Dulce chin sublim.
Şi negreşit apare…
124
Pe dragostea cea mai de preţ 985
Dau tot ce preţul cere:
Împărăţii, palate, jeţ,
Mărire şi putere…
Şi chiar de-aş fi un biet drumeţ,
Sărac, fără avere, 990
Nu aş rămîne în dispreţ,
Cerîndu-ţi mîngîiere.”
45
125
Amîndoi:
„ – Căci dragostea e chin sublim –
Ea-nvinge moartea rece
Şi nu e foc, nici ţintirim, 995
Nici rîu să o înnece.
Suprema dragoste dorim
În viaţa ce se trece:
Cu dăruire să iubim! –
C-o viaţă-avem, nu zece!…” 1000



Savin BADEA



(vezi şi : SULAMITA – George COŞBUC şi textul biblic)