ORLANDO NEBUNUL - CÎNTUL 1 - VERSURI (TOT)

 

 ORLANDO NEBUNUL - CÎNTUL 1

Ludovico ARIOSTO 

ORLANDO NEBUNUL - CÎNTUL 1

Rezumat

Căutîndu-şi roibul dus, Rinaldo vede

Pe Angelica, dalba codălbiţă;

Iar ea pricepe, pe Ferrau repede

Pe cît iubirea pumnul nu-i aţîţă:

Şi-n timp ce Sacripante tot mai crede

Să prindă – îndemnat - aşa domniţă,

La bun rîvnit l-împiedecă, tenace,

Ea, Bradamante – Rino sol şi-o face.

1

Cînt dame, arme, cavaleri, iubiri - 

Cînt curtoazia, acţiunea pură,

Cînd trec Maurii Marea cu oştiri

Din Africa şi-i Franţa iad, tortură;

Cu Regele-Agramante-n pustiiri,

Din tinerească patimă şi ură,

Vrînd să răzbune moartea lui Traian,

Contra lui Carol, Împărat Roman.

2

Vă zic de-Orlando şi momentu-i bun,

În proză e nescris, nici pus în rimă,

Şi pătimaş de-amor, ajuns nebun,

Din înţelept şi primul om în stimă;

La fel şi despre toate cîte spun,

Cu puţin spirit ce de mult m-animă,

Dar care-i îndestul şi-mi e la scris,

S-ajung să termin cîte am promis.

3

Şi-l rog pe-al lui Hercule neam cu minte,

Splendoare şi-ornament în veacul nostru,

Pe Ippolit, s-accepte, drept părinte,
Ce-i poate da umilul serv al Vostru:

Vă datorez, în parte şi-n cuvinte,

Plătind o parte-n operă – sfînt rostul –

Nu-mi reproşez că-i prea puţin la plată,

Dar ce pot da, dau opera mea toată.

4

Pricepeţi deci, că printre drepţi eroi,

Pe care-i amintesc, fără pereche,

E Ruggier al Vostru, pentru Voi

Şi-ai Voştri Buni iluştri, stirpe veche:

Valoarea ‘naltă, faptele mari, roi,

Vă sună din trecut brav în ureche –

Şi-nalte gînduri coborîţi un pic

Spre-a’ mele versuri ce urmez să zic:

5

Orlando, de mult timp îndrăgostit

De bruna Angelica cea frumoasă,

În Ind’, Medan, Tartaria sosit,

Nenumărate daruri ei îi lasă;

Şi în Panant cu dînsa-i revenit,

Sub Munţii Pirinei – c-o numeroasă

Oştire face Carol-Rex campanii

Cu-oşteni aduşi din Franţa, din Germanii.

6

Pe cei doi Regi a se căi să-i facă –

Marsil şi Agramante – unul nadă

Spre a conduce-n Africa, chiar dacă

Nu are drept să poarte scut şi spadă;

Cel’lalt, în gînd cu Spania buimacă,

În Franţa vrînd regat frumos în pradă -

Astfel, Orlando fu la ţanc ajuns,

Dar se căi îndată şi-ar fi plîns.

7

Că-i fu vrăjită dama mai apoi:

Şi judecata omului se-nşeală –

El apărînd-o într-un lung război,

Apus şi Răsărit, pe plaja goală.

Acu,-ntre prieteni, e-un război de soi,

Făr’ a se scoate spada la iveală -

Vrînd Împăratul înţelept să-nmoaie

Un grav incendiu,-l face vîlvătaie.

(va urma)

Traducere şi reversificare:

Savin BADEA

Vezi şi:

ORLANDO NEBUNUL - CÎNTUL 1