SONET DE TOAMNĂ (68)

 

68

SONET DE TOAMNĂ

 
Traducere din Charles BAUDELAIRE (1821 – 867)

Îmi zic ochii tăi limpezi, superbi, ca de cristal:
„Ce merit pentru tine, iubirea mea ciudată?”
-  Să taci! Fii, deci, drăguţă. Căci inima mea toată
Candoarea ta o soarbe ca vechiul animal;

 Să nu vrei să-ţi arate secretu-i infernal –
Mă leagănă, iubito, şi-n lung somn mă desfată –
Nici neagra sa legendă cu flăcări însemnată.
Urăsc şi pasiunea şi gîndul rău, egal.

 Să ne iubim cu grijă. C-Amorul din gheretă,
Prin beznă şi-ambuscadă ţintewşte iar fatal,
Îi ştiu demult săgeata-i şi vechiul arsenal:

 Crimă, orori, sminteală! Rotundă margaretă,
Sîntem, în doi, un soare sclipind autumnal:
Tu, cea extrem de albă şi rece, Margaretă!

 Savin BADEA

 

 

Sonnet d’automne

(Les fleurs du mal)

Ils me disent, tes yeux, clairs comme le cristal :
" Pour toi, bizarre amant, quel est donc mon mérite ? "
- Sois charmante et tais-toi ! Mon coeur, que tout irrite,
Excepté la candeur de l’antique animal,

Ne veut pas te montrer son secret infernal,
Berceuse dont la main aux longs sommeils m’invite,
Ni sa noire légende avec la flamme écrite.
Je hais la passion et l’esprit me fait mal !

Aimons-nous doucement. L’Amour dans sa guérite,
Ténébreux, embusqué, bande son arc fatal.
Je connais les engins de son vieil arsenal :

Crime, horreur et folie ! – Ô pâle marguerite !
Comme moi n’es-tu pas un soleil automnal,
Ô ma si blanche, ô ma si froide Marguerite ?

Charles BAUDELAIRE 

SONET DE TOAMNĂ

M-ai întrebat, cu ochii tăi limpezi, de cristal:
„Iubitul meu cel straniu ce daruri îmi gaseşte?”
- Iubito, taci! Ţi-aş spune că inima-mi doreşte
Candoarea ce-avusese stravechiul animal!

Tu, care-mi legeni somnul cu mîngîieri uşoare,
Să nu ştii niciodată cumplitu-mi nenoroc,
Nici taina scrisă-n mine cu litere de foc!
De patimă mi-e sila si orice gînd mă doare…

Să ne iubim cuminte. Amorul stă la pîndă
Şi, nevazut, ţinteste cu arcul lui fatal,
O, îi cunosc prea bine eternul arsenal:

Ruşine, furii, crimă… O, mărgarită blîndă,
Sîntem două amurguri de toamnă ostenită,
O, tu, atît de albă si rece Margarită!

Al. HODOŞ