VÎNĂTORUL, URSOAICA ŞI VULPEA

  VÎNĂTORUL, URSOAICA ŞI VULPEA

Poezie scrisă pe o temă dată – o poveste inspirată după proverbul românesc: “Vulpea nu se teme de vînătorul care se laudă seara”. Fabulă.

Se dedică această poezie Domnului Ştefan CAZIMIR, mare vînător. Cunoaşte poezia de vreo 12 ani

 

Cam pe înserare,

La o şezătoare,

Vînător Minciună,

Cel cu puşca-n mînă,

Afirma de sus

C-a ucis un urs.

Şi acea jivină,

Cam cît o prăjină,

N-a căzut pe loc

De la primul foc

Şi-a venit spre el

Ca un mieluşel,

Rugîndu-l s-o lase

De la ora şase

Pîn’ la ora nouă,

Că afară plouă,

Şi-a uitat afară,

De ieri de-cu-seară,

Două ursuleţe,

Fete nătăfleţe…

(Era, bag de seamă,

O ursoaică-mamă.)

Deci, bietele fete

Ude-s ciuciulete,

De atîta ploaie,

Ploaie cu puhoaie,

Sau că le irită,

Poate, vreo bronşită.

Mirat de poveste

Şi milos cum este,

Vînător Minciună

Făcu semn din mînă

A mirare mare

De-aşa întîmplare:

Deci şi fioroasa

Şi mătăhăloasa

De ursoaică-mamă

E, de bună seamă

Mamă-ngrijorată,

Neajutorată…

„- Dau îndată zor,

Le pun sub zăvor,

Le-nchid în bîrlog

Şi mă-ntorc zălog;

Vin să mă împuşti

Cu vreo zece puşti.”

Vînător Minciună,

Cel cu puşca-n mînă,

Avînd suflet mare,

Îi dete crezare

Şi-aşa cum a spus

A-nvoit pe urs…

Bună învoială!

După socoteală,

Orele s-au scurs

Şi-a ucis pe urs,

Sosit punctual

La finiş fatal.

Cei din şezătoare,

Miraţi de-ntîmplare

Şi de povestire,

Au rîs în neştire

Şi-au dat crezămînt

Unui suflet blînd:

Vînător Minciună,

Cel cu puşca-n mînă.

Şi-au băut cu el

Cîte-un zăibărel,

De-cu-seară-n zori

Pînă-n cîntători,

Iar de dimineaţă

S-a spălat pe faţă

Şi-a plecat furiş,

Grăpiş, prin frunziş,

Vînător Minciună,

Cel cu puşca-n mînă.

Doar cu vin în oală

Şi desaga goală,

Cu gînd să vîneze

Căprioare breze…

Tot pe înserare

Şi din întîmplare,

Un vulpoi de soi,

Poreclit „Răţoi”,

Inspectînd de zor

Satul „Vînători”,

Scoate din coteţe

Doar găini răzleţe

Şi, trecînd prin tindă,

Se lipi de grindă

Şi-auzi că este

Vorba de-o poveste

Cu un om şi-un urs

(Toate ce v-am spus).

Şi cînd Moş Minciună,

Cel cu puşca-n mînă,

Mergea pe cărare,

Ca la vînătoare,

Dup-o arătare,

Uite-aşa de mare,

Apăru Vulpoi,

Cum am zis, „Răţoi”…

Vînător Minciună,

Cel cu puşca-nmînă,

Dete să ochească

Şi să nimesrească

Pe Jupîn Vulpoi,

Să-l împartă-n doi…

Dar cel roşcovan

De vulpan viclean,

Pînă să-l ochească,

Prinse să vorbească:

„- Nu-s Vulpoi „Răţoi”,

Cum îi ziceţi voi,

Oamenii din sat…

Nu vezi că eşti beat?

Şi eşti plin de vin…

Eu sînt Moş Martin!

Îţi cer socoteală

Despre învoială!

Te-ntreb de consoartă:

Unde zace moartă?

Domn Vulpoi „Răţoi”,

Fiind crezut ursoi,

S-a făcut niţel

Că o ia spre el…

Şi părea înalt,

Cît un elefant!

Unu, trei…unu, trei…

Vînătorul este clei:

Bietul Moş Minciună

A scăpat din mînă

Şi gloanţe şi puşcă

Si-a fugit că-l muşcă!…

Sună în urechi

Un proverb străvechi:

Vulpea cea şireată

Nu se teme, iată,

Dis-de-dimineaţă,

Cînd i-apare-n faţă

Vînătorul care,

Seara-n şezătoare,

Se făleşte tare

Despre vînătoare, 

Precum Moş Minciună,

Cel cu fuga bună!

 Savin BADEA